Ilan Laufer: Am avut o reacţie la cald, bazată pe o puternică încărcătură emoţională

Ilan Laufer, fost ministru pentru Mediul de Afaceri, a precizat joi că a avut "o reacţie la cald, bazată pe o puternică încărcătură emoţională", atunci când l-a acuzat de antisemitism pe preşedinte, el motivând gestul său prin faptul că şeful statului nu a justificat, conform Constituţiei, refuzul de a semna decretul pentru numirea sa în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale.
Filip Stan
22 nov. 2018, 15:58
Ilan Laufer: Am avut o reacţie la cald, bazată pe o puternică încărcătură emoţională

„Înţeleg şi respect regulile statutare ale organizaţiilor evreieşti şi îmi aleg astăzi cuvintele cu prudenţă. Totodată, din cauza nejustificării refuzului – conform Constituţiei – al domnului preşedinte, de a fi parte din Guvernul Romaniei, am avut o reacţie la cald, bazată pe o puternică încărcătură emoţională. Nu mi-am dorit şi nu îmi doresc să amestec trăirile personale în viaţa politică. Consider că, la nivel personal, am dreptul să fiu subiectiv, atunci când mă simt discriminat. Rămân implicat în proiectele menite să încurajeze dezvoltarea antreprenorilor şi a companiilor cu capital românesc, inclusiv internaţionalizarea acestora, atât în Europa, cât şi în Statele Unite ale Americii”, a arătat el într-o postare pe Facebook.

Totodată, fostul ministru a ataşat copia certificatului de naştere din care reiese că s-a născut în România. „Având în vedere acuzaţiile eronate referitoare la faptul că nu am fost născut în România, ţin să precizez următoarele: sunt născut în Romania, sunt român şi simt româneşte. Fac parte dintr-o etnie cu o profundă conştientizare şi încărcătură istorică, evreii fiind un popor care a fost sensibilizat de-a lungul timpului din cauza suferinţelor îndurate”, a mai scris el.

Marţi seară, Ilan Laufer a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă că refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a semna decretul pentru numirea sa în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale ar reprezenta „un nou act de antisemitism”.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus miercuri că se delimitează total de aceste afirmaţii şi că Ilan Laufer nu l-a consultat în ce priveşte intenţia de a susţine o declaraţie de presă de la sediul Partidului Social Democrat, menţionând că acel lucru a reprezentat „un incident de securitate”.

Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic a transmis joi că respinge cu fermitate acuzaţiile de antisemitism ale lui Ilan Laufer la adresa preşedintelui.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Miodrag Belodedici, reacție tranşantă în conflictul FCSB – CSA Steaua: “Noi am câştigat Cupa Campionilor”
Capital.ro
Impozit pe apartamente. Schimbare radicală de la 1 ianuarie 2026. Românii care vor plăti cu până la 750% mai mult
Playtech.ro
Curentul se scumpește din ianuarie 2026. Calcul: cât vei plăti pentru 100 kWh
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Dani Mocanu și fratele său rămân în Italia. Instanța a amânat hotărârea privind extrădarea acestora în România
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Data expirării va fi scoasă de pe produsele alimentare din România. Ce trebuie să știe cumpărătorii
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”