Incendiu la un complex rezidenţial din Chianja, lângă Capitală. O femeie, transportată la spital. Populaţia, avertizată prin RO-ALERT

Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la mansarda unui bloc într-un complex rezidenţial din Chiajna, lângă Bucureşti. Focul s-a extins cu repeziciune şi la mansarda altui bloc, lipit de primul. Peste 20 de autospeciale de stingere cu apă şi spumă ale ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit pentru stingerea focului. Timp de două ore s-au chinuit pompierii să izoleze foc mai ales că în zonă nu exista niciun hidrant, iar pompierii au fost nevoiţi să aducă apă din Lacul Morii. Oamenii s-au autoevacuat de urgenţă. O gravidă aflată în apartamentul unuia dintre blocuri s-a intoxicat cu fum şi a fost dusă de urgenţă la spital. 
Romania TV
23 nov. 2018, 10:22
Incendiu la un complex rezidenţial din Chianja, lângă Capitală. O femeie, transportată la spital. Populaţia, avertizată prin RO-ALERT

UPDATE Incendiul a fost stins, a anunţat ISU Bucureşti. Pentru intervenţie au fost folosite 25 de autospeciale, jumătate din capacitatea pompierilor din Capitală. 

Accesul la sursele de apă a fost dificil, la faţa locului nefiind hidranţi.

O femeie de 23 de ani, însărcinată, care a inhalat fum, a fost transportată la spital.

Locatari ai ansamblului îl acuză pe dezvoltator că nu a instalat contoare individuale şi îi obligă să plătească la pauşal factura.

Dezvoltatorul se apără şi afirmă că a depus acte pentru contorizare la compania de electricitate, potrivit România TV. El mai spune că blocurile sunt date în folosinţă, dar sunt încă în organizare de şantier.

________

UPDATE Incendiul izbucnit vineri la mansarda a două blocuri din comuna ilfoveană Chiajna a fost localizat. O singură persoană, care a acuzat expunere la fum, a necesitat îngrijiri medicale.

Conform pompierilor, au reuşit să prevină extinderea focului la patru case şi la două blocuri.

O singură persoană, o femeie în vârstă de 23 de ani, a solicitat îngrijiri medicale, invocând probleme provocate de expunerea la fum.

Dat fiind că femeia era însărcinată, aceasta a fost transportată la Spitalul Universitar din Capitală.

________

UPDATE Un mesaj RO-ALERT a fost transmis, vineri, de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) vizând incendiul de proporţii care a izbucnit la două blocuri din Chiajna. Mesajul cere populaţiei să rămână în case şi să evite zona. Focul se manifestă pe o suprafaţă de peste o mie de metri pătraţi, dar nu sunt victime.

Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov au precizat că, potrivit HG 571, ”clădirile de locuit colective noi sau existente cu mai mult de 4 niveluri supraterane, la care se realizeaza sau amenajeaza mansarda, se supun avizarii-autorizarii privind securitatea la incendiu”. Clădirea la care se manifestă incendiul are regimul de înălţime P+3. 

________

UPDATE Focul se extinde, au anunţat reprezenanţii ISU Bucureşti. Este vorba despre trei corpuri de bloc lipite, iar flăcările se extind. Ard mansardele, care sunt din lemn, deocamdată nu s-a extins la etajele inferioare. 

Pompierii nu au hidranţi şi trebuie să meargă până la Lacul Morii să încarce rezervoarele.

Până la acest moment, nu se cunoaşte dacă sunt victime.

Căile de acces între clădiri sunt foarte înguste, ceea ce îngreunează misiunea pompierilor.

________

Mansarda a două blocuri lipite de pe strada Toamnei din Chiajna arde cu flacără puternică. La locul incendiului au fost trimise 20 de autospeciale de stingere. De asemenea, s-au constituit echipe de cautare salvare pentru evacuarea eventualelor victime.

Focul a cuprins întreaga mansardă a blocului şi o parte din etajul 3. 

„Arde cu flacără puternică mansarda a două blocuri lipite. Este realizat dispozitiv pentru stingere şi protecţia altui bloc învecinat. Sunt trimise şi cinci autoscări”, precizează ISU Bucureşti-Ilfov.

Conform sursei citate, arderea este generalizată la mansardă, cu propagare la etajul trei. Nivelul de înălţime al clădirii unde a izbucnit incendiul este de P plus 3. 

În zonă nu există hidranţi, astfel că pompierii trebuie sp meargă până la Lacul Morii să încarce rezervoarele, potrivit unei relatări România TV.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Caz unic în lume: finala Cupei României a durat 194 de zile!
Capital.ro
Preț carburanți 12 mai 2026. Motorina se ieftinește pentru a cincea zi la rând. Unde găsești cea mai ieftină benzină și motorină din România
Playtech.ro
Biciclete prinse de ţeava de gaz de pe casa scării. Cum încalcă românii care stau la bloc legea, se dau amenzi mari
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Marius Dorin Mihălcică, tată a doi copii, s-a stins din viață la doar 51 de ani: „Drum lin către stele, Marius!”
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Horoscop 12 mai. Alertă Lunară pentru cei 12 nativi. Ce se întâmplă în casa zodiilor
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi