Două companii de carduri bancare anunţă reduceri de comisioane

Visa şi Mastercard s-au oferit să diminueze comisioanele plătite de comercianţi pentru plăţile cu cardul efectuate de turişti în Uniunea Europeană, în încercarea de a evita să fie nevoite să plătească amenzi la finalul unei investigaţii în derulare a Comisiei Europene, au declarat joi pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.
Romania TV
23 nov. 2018, 10:39
Două companii de carduri bancare anunţă reduceri de comisioane

Potrivit surselor, chiar şi după reducere, comisioanele plătite de comercianţi atunci când acceptă plata cu cardul, o sursă de venituri pentru bănci, vor fi mai mari decât comisioanele care se aplică celor care au carduri UE.

Comisia Europeană se luptă de aproape un deceniu pentru a reduce aşa-numitele comisioane de interchange şi a încuraja tranzacţiile transfrontaliere şi comerţul online. Autorităţile americane au descurajat şi ele astfel de practici.

Comercianţii susţin că aşa-numitele comisioane de interchange sunt costuri ascunse, iar companiile de carduri au plătit miliarde de dolari pentru a pune capăt unor acţiuni colective în justiţie.

În cazul Visa, iniţial dosarul a vizat compania Visa Europe, care a fost preluată de Visa Inc în luna iunie 2016. Comisia Europeană susţine că acele comisioane percepute comercianţilor atunci când acceptă cardurile Visa emise în afara UE ar duce la creşterea preţurilor bunurilor şi serviciilor pentru toţi consumatorii. În cazul Mastercard, compania este acuzată că are reguli care blochează băncile dintr-o ţară membră UE să ofere comisioane de interchange mai mici unui retailer dintr-o altă ţară membră.

Mastercard a avertizat că ar putea să îi fie impuse o amendă de peste un miliard de dolari dacă va fi găsit vinovat că a încălcat legislaţia antitrust, dar amenda ar putea fi mai mică dacă se ajunge la o soluţie amiabilă. Executivul comunitar poate impune amenzi echivalente cu până la 10% din cifra de afaceri globală a unei companii.

Potrivit surselor, în prezent, Comisia vrea să obţină opiniile comercianţilor şi organizaţiilor care protejează drepturile consumatorilor înainte de a decide dacă va accepta sau nu oferta Visa şi Mastercard. Comentariile negative ar putea duce la solicitarea unor reduceri mai mari ale comisioanelor. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Marius Șumudică – Hendrick Klein, prima întâlnire la Cluj. Ce s-a întâmplat la stadion între antrenor și noul șef înainte de CFR – FCSB
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Noile salarii din Sănătate. Cât ar urma să câștige medicii, asistenții, farmaciștii și infirmierele după noua grilă și cum se schimbă plata turelor
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dorel Dorin Moldovan, bărbatul evadat din Maramureș, a fost prins după 48 de ore! Unde se ascundea acesta
iamsport.ro
Momentul de cumpănă din viața lui Florin Prunea: ”Mi-a ars tot apartamentul. Nu mai aveam nimic!”
MediaFlux
Pensii septembrie 2026. Anunțul momentului pentru 5 milioane de români
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat