NATO cere eliberarea imediată a navelor şi marinarilor ucraineni sechestraţi de Rusia UPDATE

Secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a convocat o "reuniune extraordinară" cu Ucraina luni după-amiază, la Bruxelles, după ce Rusia a sechestrat nave ucrainene în Strâmtoarea Kerci, informează AFP. Statele NATO au cerut Rusiei să elibereze imediat navele şi marinarii sechestraţi.
Iulian Tudor
26 nov. 2018, 12:33
NATO cere eliberarea imediată a navelor şi marinarilor ucraineni sechestraţi de Rusia UPDATE

UPDATE: Statele NATO au cerut luni Rusiei să elibereze imediat navele şi marinarii sechestraţi în Strâmtoarea Kerci şi să acorde Ucrainei acces neîngrădit la porturile ucrainene din Marea Azov, a declarat secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, citat de dpa şi Reuters.

”Am văzut că Rusia a folosit forţa militară împotriva Ucrainei într-un mod deschis şi direct”, a afirmat Stoltenberg, într-o conferinţă de presă după reuniunea de urgenţă la nivel de ambasadori solicitată de Ucraina, care nu este membru al Alianţei.

”Toţi aliaţii şi-au exprimat sprijinul deplin faţă de integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei. Nu există nici justificare pentru utilizarea forţei militare împotriva vaselor şi personalului naval ucrainene. În consecinţă, cerem Rusiei să elibereze imediat navele şi marinarii ucraineni sechestraţi ieri şi facem un apel la calm şi reţinere”, a declarat Stoltenberg.

Ambasadorii statelor aliate ”au cerut Rusiei să asigure acces neîngrădit în porturile ucrainene şi să permită libertatea de navigaţie pentru Ucraina în Marea Azov şi Strâmtoarea Kerci”, a adăugat secretarul general.

”Acest incident ne reaminteşte că în Ucraina există un război în desfăşurare”, a mai spus Stoltenberg.

El a citat sancţiunile economice impuse deja de Occident Rusiei pentru anexarea în 2014 a Peninsulei Crimeea şi sprijinul pentru rebelii separatişti din estul Ucrainei.

”Urmărim şi monitorizăm situaţia foarte îndeaproape şi evaluăm în mod constant ce putem face suplimentar pentru ca Rusia să înţeleagă că acţiunile sale au consecinţe”, a atras atenţia secretarul general al NATO.

”Aceasta înseamnă escaladarea situaţiei în regiune şi ea confirmă un model de comportament pe care îl vedem de câţiva ani”, a adăugat el.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a convocat o „reuniune extraordinară” cu Ucraina luni după-amiază, la Bruxelles, după ce Rusia a sechestrat nave ucrainene în Strâmtoarea Kerci, informează AFP.

„La cererea preşedintelui (ucrainean Petro) Poroşenko, secretarul general a acceptat să convoace o reuniune extraordinară a Comisiei NATO-Ucraina la nivel de ambasadori, în această după-amiază la Bruxelles, pentru a examina situaţia actuală”, a anunţat NATO într-un comunicat.

De asemenea, Consiliul de Securitate al ONU va avea luni o reuniune de urgenţă, la cererea ambelor ţări implicate, iar parlamentul ucrainean se va întruni la orele 14:00 GMT în sesiune extraordinară şi ar putea decreta legea marţială pentru 60 de zile în Ucraina, la cererea preşedintelui Petro Poroşenko.

Forţele navale ucrainene au anunţat duminică seara că Rusia a deschis focul asupra unui grup de nave ucrainene în Marea Neagră. Navele, arestate de armata rusă, încercau să treacă prin strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov, unde se afla destinaţia lor finală, portul Mariupol.

Incidentul armat a avut loc după ce trecerea convoiului ucrainean a fost blocată iniţial de un cargou rus plasat sub podul dintre Crimeea şi Rusia, peste strâmtoarea Kerci.

Rusia a confirmat arestarea a trei nave militare ucrainene şi utilizarea forţei în strâmtoarea Kerci, dar a precizat că a recurs la măsură pentru a obliga navele ucrainene să se oprească, după ce acestea intraseră ilegal în apele teritoriale ruse.

Acest incident, soldat cu răniţi în rândul ucrainenilor – şase, dintre care doi grav, potrivit Kievului, şi trei, potrivit Moscovei – a suscitat temeri cu privire la o escaladare militară între cele două foste republici sovietice, ale căror relaţii traversează o criză profundă, din 2014 până în prezent.

La Kiev, zeci de ucraineni s-au adunat în faţa Ambasadei ruse în noaptea de duminică spre luni, aruncând cu fumigene şi instalând bărci din hârtie în faţa ambasadei. Potrivit mass-media locale, o maşină aparţinând unui diplomat rus a fost de asemenea incendiată la Kiev.

UE şi NATO au îndemnat cele două ţări „la reţinere şi dezescaladare”, iar mai mulţi aliaţi ai Kievului, între care Canada şi Lituania, au condamnat „agresiunea” rusă împotriva Ucrainei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT