Preşedintele Afganistanului formează o echipă care va negocia cu talibanii

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a anunţat miercuri că a format o echipă de 12 negociatori care să discute despre un acord de pace, implicând talibanii, într-o societate democratică şi participativă care să respecte drepturile femeilor.
Iulian Tudor
28 nov. 2018, 13:32
Preşedintele Afganistanului formează o echipă care va negocia cu talibanii

Preşedintele afgan Ashraf Ghani anunţă formarea unei echipe care să negocieze cu talibanii

”Sunt fericit să vă anunţ astăzi (miercuri) că, după luni de intense consultări cu cetăţenii noştri din întreaga ţară, am pus la punct o foaie de drum în vederea unor negocieri de pace”, a declarat Ashraf Ghani în cadrul unei conferinţe la ONU.

 ”Am constituit instanţele şi mecanismele necesare căutării unui acord de pace. Trecem acum la capitolul următor al procesului de pace”, a adăugat el.

Ghani a precizat că şeful său de cabinet va conduce delegaţia negociatorilor. Un Cabinet de consiliu urmează să fie înfiinţat, din care urmează să facă parte nouă comisii reprezentative.

”Alegerile prezidenţiale din primăvară vor fi cheia succesului negocierilor de pace. Poporul afgan are nevoie de un Guvern ales cu un mandat să obţină ratificarea, să implementeze acordul de pace şi să conducă procesul de reconciliere socială”, a spus el.

”Această implementare va dura cel puţin cinci ani în vederea reintegrării a şase milioane de refugiaţi şi persoane deplasate”, a apreciat el.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Un nou scandal marca Florin Salam! Manelistul ar fi cauzat o pagubă de aproape 100.000 de euro
Fanatik.ro
Încă un club de tradiţie din SuperLiga, aproape de intrarea în insolvenţă! Planul de redresare, respins în instanţă. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în fotbalul românesc! A murit un mare portar al României. A jucat la Steaua, Dinamo şi Rapid
Playtech.ro
De ce pare că timpul trece mai repede după 30 de ani. Ce au descoperit cercetătorii despre creier și rutină
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi adolescenți de 16 ani, la un pas de înec, în Chitila, după ce un tânăr a sărit în lac să salveze o fată
iamsport.ro
Uluitor! 'Legea 18!' Cum îi amenința Valentin Ceaușescu pe fotbaliștii Stelei: 'După '90 l-am întrebat ce înseamnă'
MediaFlux
Salarii mai mari sau concedieri. Date de ultimă oră despre Legea Salarizării pentru bugetari
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi