Moment insolit la Vatican. Un băieţel mut şi sora lui au urcat pe podiumul unde Papa Francisc ţinea audienţa săptămânală

Un băieţel mut de 6-7 ani a fost protagonistul unui moment inedit în timpul audienţei săptămânale de la Vatican. Copilul a urcat pe scenă în timpul discursului Suveranului Pontif şi i-a strâns mâna unui soldat, spre amuzamentul celor prezenţi.
Filip Stan
29 nov. 2018, 08:08
Moment insolit la Vatican. Un băieţel mut şi sora lui au urcat pe podiumul unde Papa Francisc ţinea audienţa săptămânală

Băieţelul de 6-7 ani, despre care Papa Francisc a aflat ulterior că nu poate să vorbească, a urcat pe scenă în timpul discursului Suveranului Pontif şi s-a îndreptat spre soldatul care stătea pe scenă. L-a luat de mână, după care a început să se joace pe scenă.

Pentru că nu mai pleca, sora acestuia a urcat şi ea pe scenă şi a încercat să-l îndepărteze, la fel şi mama copilului, potrivit Agerpres.

Papa Francisc nu s-a arătat deranjat de prezenţa copilului, el privind amuzant cum se juca acesta pe scenă.

La final, Papa Francisc a aflat că băieţelul, de origine argentiniană, era mut.

„Acest băieţel nu poate vorbi, este mut. Dar ştie să comunice. Ştie să se exprime. Şi m-a făcut să mă gândesc la ceva. El este liber. Indisciplinat-liber, dar este liber. Şi m-a făcut să mă gândesc la mine. Sunt şi eu la fel de liber în faţa lui Dumnezeu. Când Iisus spune că trebuie să fim ca nişte copii, El ne spune că trebuie să avem libertatea pe care un copil o simte în faţa tatălui lui. Cred că asta ne-a învăţat acest copil astăzi”, a declarat Papa Francisc la finalul audienţei.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup: România egalează cu Ungaria 16-16 la pauză, după repriza horror cu Danemarca
Capital.ro
Radu Georgescu trage un semnal de alarmă. România a fost lovită de scăderi puternice în mai multe sectoare: Este cea mai mare scădere de la pandemie
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte