Instanţa supremă respinge plângerea procurorului Lucian Onea împotriva controlului judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea formulată de fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea împotriva controlului judiciar impus de procurori în dosarul în care este acuzat de complicitate la favorizarea făptuitorului şi cercetare abuzivă.
Romania TV
29 nov. 2018, 09:29
Instanţa supremă respinge plângerea procurorului Lucian Onea împotriva controlului judiciar

„Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Lucian Gabriel Onea împotriva ordonanţei 21/P/2018 din data de 22 noiembrie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică (…). Definitivă”, se arată în minuta deciziei de miercuri.

Pe 22 noiembrie, Parchetul General a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, în perioada 24 noiembrie 2018 – 22 ianuarie 2019, faţă de Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu.

Cei doi se află sub control judiciar din luna iulie, având interdicţia de a comunica între ei şi cu anumite persoane, de a exercita profesia de procuror şi de a deţine arme.

Lucian Onea este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului, represiunea nedreaptă şi cercetare abuzivă, iar Mircea Negulescu este acuzat de participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului şi complicitate la represiunea nedreaptă.

Parchetul General susţine că, în anul 2015, Lucian Onea şi Mircea Negulescu l-au determinat prin constrângere pe fostul deputat Vlad Cosma, ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia, Andreea Cosma, să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la DNA Ploieşti.

Parchetul mai arată că, deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de Vlad Cosma, Lucian Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor, prezentând instanţei, drept probe, documentele ticluite. 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ruby nu se mai oprește! Imagini interzise cardiacilor cu sexoasa brunetă | FOTO
Fanatik.ro
Ce pensie șocantă primește Mihai Neșu de la statul român. Olanda îi dă lunar de 30 de ori mai mult
Capital.ro
Pensionarii care nu vor primi 600 de lei în plus la pensie. Mugur Isărescu, anunț privind data de 1 ianuarie 2027
Playtech.ro
Cele mai ieftine orașe din România pentru trai în 2026. Unde plătești mai puțin pe chirie, mâncare și utilități
Adevarul
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic: „Asistenta se plângea că s-a murdărit”
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Elevul de 14 ani care a căzut de pe trotineta electrică pe un drum din Timiș este în stare critică. Mătușa lui a inițiat o petiție
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
Horoscop 22 mai. Ziua în care trecutul joacă feste mai multor zodii. Sfatul astrelor
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi