Decizie fără precedent! Internările la Maternitatea Giuleşti, sistate începând de vineri

Directia de Sanatate Publica Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sirbu” Bucureşti să sisteze internarile începând de vineri. De asemenea, personalul depistat ca fiind purtător de stafilococ va fi scos din activitate, iar pe măsură ce spaţiile se vor elibera vor fi închise pentru curăţenie si dezinfecţie.
Romania TV
29 nov. 2018, 18:46
Decizie fără precedent! Internările la Maternitatea Giuleşti, sistate începând de vineri

„Având în vedere situaţia apărută în cadrul unităţii spitaliceşti privind cazurile de infecţii nozocomiale cu Stafilococ Auriu MRSA, precum şi faptul că măsurile instituite nu au avut rezultatele aşteptate, conducerea DSPMB consideră necesare instituirea unor măsuri mai severe de combatere şi limitare a infecţiei cu Stafilococ Auriu MRSA. Astfel, începând cu dată 30.11.2018 se sistează toate internările în unitatea spitalicească”, au transmis, joi seară, reprezentanţii DSP Bucureşti.

Potrivit acestora, pe măsură ce spaţiile vor fi eliberate prin externarea pacienţilor, acestea vor fi închise şi se vor aplica procedurile de curăţenie şi dezinfecţie terminală, urmate de efectuarea probelor de autocontrol.

„Întreg personalul medico-sanitar depistat că purtător de Stafilococ Auriu MRSA va fi scos din activitate până când va finaliza tratamentul specific şi probele de recontrol ale exudatelor nazale vor fi negative. Se va efectua exudatul nazal pentru întreg personalul unităţii sanitare, precum şi pentru toţi pacienţii internaţi în unitatea sanitară”, a mai transmis DSP Bucureşti.

În cazul rezultatelor pozitive pentru pacienţii internaţi vor fi consemnate în biletul de externare inclusiv în scrisoarea medicală către medicul de familie în vederea instituirii tratamentului adecvat.

Ministerul Sănătăţii a anunţat anterior că, în urma unui control declanşat la Maternitatea Giuleşti după ce mai mulţi bebeluşi născuţi acolo au fost confirmaţi cu stafilococ auriu, s-a stabilit că 11 din cei 49 de angajaţi testaţi au fost depistaţi ca fiind purtători ai acestei bacterii.

„Există nişte reguli, ei nu trebuie să vină la serviciu, trebuie să se trateze, lucrurile acesta se întâmplă. Am vorbit în nenumărate rânduri că nu ştim să ne spălăm pe mâini, am fost ironizată, normal, dar se pare că avem într-adevăr o problemă”, a declarat pentru News.ro ministrul Sorina Pintea.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Unde trebuie să păstrezi pâinea ca să nu se usuce. Așa rămâne proaspătă mai mult timp
Fanatik.ro
Cu datorii de 3,5 milioane de euro către ANAF și Primăria Arad, UTA a făcut anunțul despre intrarea în insolvență
Capital.ro
Ce se întâmplă, de fapt, cu Dacia. Decizia care poate schimba viitorul uzinei de la Mioveni
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică la IPJ Botoșani. Fostul polițist Petru Dăscăleanu a încetat din viață
iamsport.ro
A plecat de la FCSB și nu a uitat declarațiile lui Becali: ”A zis că sunt vai de mama mea. Despărțirea de mine s-ar fi putut face într-un alt mod”
MediaFlux
Sărbătoare în Calendarul Ortodox. Sfinții prăznuiți pe 9 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului