Klaus Iohannis, aşteptat să ia o decizie în privinţa Guvernului Dăncilă II. Tudorel Toader ameninţă cu sesizarea CCR

Președintele Klaus Iohannis este așteptat să ia o decizie în ceea ce privește cea de-a doua remaniere guvernamentală privind portofoliile de la Transporturi și Dezvoltare, după ce șeful statului a precizat că va lua o hotărâre în acest sens după sărbătorile Centenarului, respectiv după 1 decembrie.
Romania TV
03 dec. 2018, 06:13
Klaus Iohannis, aşteptat să ia o decizie în privinţa Guvernului Dăncilă II. Tudorel Toader ameninţă cu sesizarea CCR

Pe 22 noiembrie președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu va lua o decizie în ceea ce privește cea de-a doua remaniere guvernamentală, privind portofoliile de la Transporturi și Dezvoltare, decât după sărbătorile Centenarului și data de 1 Decembrie.

„PSD este la al treilea guvern în nici doi ani, au fost schimbate enorm de multe persoane pe pozițiile de ministru, i-am numărat, nu o să vă vină să credeți, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniștri în aceste guverne. Așa nu se poate guvena, e imposibil să schimbi miniștri toată ziua bună ziua, de asta se ocupă PSD. Cum să ne imaginăm că poate să funcționeze un guvern cu două remanieri într-o săptămână? Eu nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare care seamănă cu un carusel. În acest sens, ca să fie lămurită chestiunea în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniștri, iar această chestiune care mi-a fost propusă azi va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile Centenarului și zilei de 1 decembrie. Până atunci nu se va întâmpla nimic. După 1 decembrie putem să discutăm dacă va fi cazul. Până atunci nu vom schimba miniștri”, anunța atunci președintele Klaus Iohannis.

Citeşte şi: Klaus Iohannis despre numirile de miniştri: PSD nu poate să îmi dea niciun ultimatum

Tot joi, Lucian Șova și-a înregistrat demisia din funcția de ministru al Transporturilor la cabinetul premierului. Demersul lui Șova a venit ca urmare a deciziei PSD de a-l remania, mandatul său urmând să fie preluat de Mircea Drăghici.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, la finalul ședinței CEx al PSD de miercuri, că o va propune pe Lia Olguța Vasilescu la Ministerul Dezvoltării și pe Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor.

Pe 26 noiembrie, luni, vicepremierul și ministrul Dezvoltării Paul Stănescu a demisionat și el din funcțiile pe care le avea în Guvernul Dăncilă. După ce a demisionat din Executiv, Stănescu că a declarat că este ”un om de onoare care nu se agață de scaune” și că numirea sa în funcțiile guvernamentale a fost urmare a insistențelor membrilor conducerii Partidului Social Democrat.

PSD a decis în ultima ședință CExN schimbarea lui Paul Stănescu cu Ilan Laufer. Ulterior, președintele a respins propunerea, iar următoarea variantă a PSD a fost Lia Olguța Vasilescu.

Șeful statului nu a semnat decretele de revocare din funcție a miniștrilor Lucian Șova și Paul Stănescu.

În acest context, ministrul Justiției a anunțat, pe 26 noiembrie, luni, că va redacta până luni un proiect de sesizare a CCR pentru un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și președinte, rezultat de refuzul de revocare și numire a miniștrilor. Toader a anunțat că decizia sesizării CCR nu a fost luată.

„Până luni, voi redacta un proiect de posibilă sesizare a Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională între Guvernul României și președintele republicii pentru refuzul de revocare și numire a miniștrilor propuși. Nu înseamnă că s-a luat decizia. Înseamnă că la nivelul Ministerului Justiției, vom redacta acest proiect de posibilă sesizare a Curții Constituționale. În cursul zilei de luni îl vom prezenta, îl vom discuta și apoi cei care au competențele de a decide vor decide dacă vor sesiza Curtea cu un astfel de conflict. Posibila sesizare venind de la Guvern, parte a conflictului, adică sub semnătura doamnei premier”, a anunțat Tudorel Toader, după ședința Biroului Permanent Național al PSD.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Cum a reacționat Cardi B după ce a ”a fost cuplată” cu un fotbalist din Serie A: ”Iubita are nevoie de dragoste”
Capital.ro
RCA 2026. Obligația pe care mulți șoferi o află prea târziu. Se pot pierde bani și bonusul 
Playtech.ro
Românii sub 30 de ani pot încasa bani în fiecare lună dacă se angajează. Bonusul oferit de stat
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
Casa de Pensii explică cum se dovedește stagiul de cotizare la pensie. Mai multe soluții dacă s-a pierdut cartea de muncă
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România