Schimbări în cascadă în educaţie. Asociaţiile elevilor cer să fie consultate

Cinci asociaţii de elevi din ţară sunt nemulţumite de faptul că acordul între sindicate şi Guvern, prin care Executivul îşi asumă că până la sfârşitul lunii iunie 2019 vor fi adoptate trei noi legi ale educaţiei, a fost încheiat fără consultarea elevilor şi solicită Guvernului să regândească viziunea viitoarei reforme legislative, iar orice decizie să fie luată după consultarea tututor actorilor sistemului educaţional, în special cu elevii.
Romania TV
03 dec. 2018, 09:54
Schimbări în cascadă în educaţie. Asociaţiile elevilor cer să fie consultate

Asociaţia Elevilor din Constanţa, Asociaţia Elevilor din Maramureş, Asociaţia Elevilor din Călăraşi, Asociaţia Elevilor din Bucureşti, Asociaţia Vâlceană a Elevilor au transmis luni, un comunicat de presă comun prin care condamnă faptul că asociaţiile de elevi nu au fost consultate în discuţiile care au vizat acordul încheiat între sindicate şi Guvern.

„Joia trecută, 29 noiembrie, a fost semnat, la Alba Iulia, un acord între sindicatele reprezentative din sectorul de învăţământ şi Guvernul României, prin care partea din urmă îşi asumă că, până la finalul lunii iunie 2019 vor fi adoptate trei noi legi ale educaţiei, precum şi alte măsuri de reformare a învăţământului. Asociaţiile de elevi condamnă ferm neconsultarea beneficiarilor primari ai actului educaţional, care nu au fost incluşi în discuţiile ce au vizat acest acord. Totodată, subliniăm faptul că dezavuăm complet ideea adoptării a trei legi distincte care să reglementeze individual învăţământul preuniversitar, cel superior şi statutul cadrului didactic”, se arată în comunicat.

Asociaţiile de elevi mai precizează faptul că toate deciziile care sunt luate trebuie să vizeze interesul suprem al beneficiarului, urmărindu-se crearea unui sistem în care acesta să se poată dezvolta pentru a-şi atinge maximul potenţial.

„Amintim un principiu care, deşi este clar enunţat de actuala lege a educaţiei, de cele mai multe ori este uitat de către decidenţi, şi anume centrarea învăţământului pe elev, însemnând că toate deciziile luate trebuie să vizeze interesul suprem al beneficiarului, urmărind crearea unui sistem în care acesta să se poată dezvolta pentru a îşi atinge maximul de potenţial. Însă, să afirmăm că aceasta este realitatea ar fi, din partea noastră, o dovadă de gândire utopică, întrucât până şi în prag de Centenar, când unitatea ar trebui să stea la baza deciziilor, elevii sunt excluşi de către Guvern de la discuţiile care vizează viitorul sistemului educaţional. Dovadă pentru aceasta este faptul că la întâlnirea de la Alba Iulia, Guvernul a ales să privească separat profesorii de elevi şi de părinţi, considerând că pe elevi şi pe părinţi nu îi vizează viitorul sistemului educaţional”, a mai spus sursa citată.

Cele cinci asociaţii de elevi consideră că un astfel de acord legat de reforma legislaţiei din educaţie trebuie să fie încheiat între decidenţi şi toţi actorii din sistemul educaţional: elevi, studenţi, profesori, părinţi.

Asociaţiile mai atrag atenţia asupra pericolului adoptării a trei legi ale educaţiei.  „Dorim să atragem atenţia asupra pericolului adoptării a trei legi ale educaţiei, fiecare reglementând individual învăţământul preuniversitar, cel superior, precum şi statutul cadrelor didactice. În primul rând, fragmentarea învăţământului superior de cel preuniversitar ar duce la sporirea inechităţii şi a lipsei continuităţii din sistem. În perspectiva unei noi legi a educaţiei, trebuie să ne gândim la un aspect cât mai unitar, astfel încât să asigurăm un parcurs uşor elevilor către învăţământul superior. Or, dacă alegem să privim individual cele două stadii educaţionale, să adoptăm acte normative distincte şi măsuri distincte, riscăm să producem mari disparităţi între absolvenţii sistemului preuniversitar şi viitorii studenţi, respectiv absolvenţi de universităţi”, se mai precizează în comunicat.

Cele cinci asociaţii de elevi solicită Guvernului regândirea viziunii asupra unei viitoare reforme legislative, iar orice decizie să fie luată după consultarea tuturor actorilor sistemului educaţional, în special elevii.

„Astfel, solicităm Guvernul României să regândească viziunea pe care o are asupra unei viitoare reforme legislative şi să nu rişte fragmentarea totală a sistemului de învăţământ. De asemenea, solicităm imperios ca orice viitoare decizie să fie luată după consultarea prealabilă cu toţi actorii sistemului educaţional, în special cu beneficiarii primari, elevii”, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
Câți bani cheltuie un om într-o viață. Cât îi trebuie unui român ca să ducă un trai decent
Spynews
Lidia Buble, bătută pe stradă cu mătura! Cum a început scandalul: ”A început să dea în mine”
Bzi.ro
Maia Morgenstern, reacție dură după valul de critici la adresa fiicei sale: „Părerea… contează cam cât contează conținutul scutecelor!”
Fanatik.ro
Mircea Lucescu, anunț șoc în direct despre demisie: „Cedez imediat locul la națională”. Exclusiv
Capital.ro
A murit unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood. Românii l-au îndrăgit foarte mult: Nu și-a pierdut niciodată dragostea pentru magie…
Playtech.ro
Când ai nevoie de acordul vecinului pentru extinderea locuinței. Ce prevede legea
Adevarul
Dronele rusești din Polonia, mesajul lui Putin pentru Nawrocki. Valentin Naumescu: „A primit o avertizare rusească?”
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Clipe de groază într-un avion care zbura către Europa. 18 pasageri au ajuns la spital după ce au fost aruncați în tavan
Cancan.ro
Nu l-a lăsat inima și a venit să își ia adio de la mama Adrianei Bahmuțeanu! Cine a apărut la înmormântarea Petruței Toma
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Petrescu! Antrenorul român așteptat la echipa națională: ”Prima variantă”
MediaFlux
Schimbare privind vechimea la pensie!
stirilekanald.ro
Drama prin care trecea profesoara găsită spânzurată împreună cu fiul ei de 7 ani. Femeia și-ar fi ucis copilul înainte. Detalii șocante din anchetă
substantial.ro
O nouă ordine mondială. Anunț fără precedent făcut de Ursula von der Leyen. Ce se întâmplă cu România