7 sfaturi pentru părinţii care vor un copil fericit la şcoală şi acasă

Cu totii am trecut prin scoala si sistemul educational. Unii au iesit mai sifonati ca altii, unii au reusit sa se descurce mai bine decat altii cu orarul, cu materiile plicticoase, cu temele pentru acasa, cu lipsa timpului liber si al distractiilor de care aveau parte pana atunci.
Romania TV
05 dec. 2018, 10:14
7 sfaturi pentru părinţii care vor un copil fericit la şcoală şi acasă

In opinia hipnoterapeutului Eugen Popa, presedintele Asociatiei Romane de Hipnoza, dincolo de notele foarte bune sau mai putin bune pe care le ia un copil la scoala, cel mai important aspect din viata unui scolar este gradul de fericire. „Daca apasam prea mult pedala de acceleratie si ne sufocam copiii cu prea multe teme sau activitati extrascolare, riscam sa cadem de cealalta parte a baricadei si sa crestem copii nefericiti, fara pofta de viata, fara dorinta de a se dezvolta. Indicatorul cel mai important , care ne masoara cat de bine ne crestem copiii, ramane pana la urma gradul de fericire”, explica specialistul.

Mai mult decat atat, Eugen Popa considera ca exista 7 reguli de baza pe care ar putea sa le aplice parintii astfel incat copiii lor sa fie fericiti atat la scoala, cat si acasa:

„Copiii invata cel mai rapid si mai usor prin joaca. Joaca este cel mai simplu mod de a invata si unul prin care copilul tau devine de neoprit. Daca vrei sa ai un copil fericit si sanatos, petrece timp cu el jucandu-va. Fa din invatare un joc si atunci i-ai usurat 16 ani din viata”, explica hipnoterapeutul Eugen Popa.

Fii un Exemplu. „Copilul face ceea ce vede la altii din jurul sau. Desigur, cel mai adesea ii vede pe parinti, modul lor de actiune si manifestare. Daca TU, parintele, tot amani si lasi pe poimaine ce poti face maine, ghici ce va face copilul tau cand va veni vorba de sculat dimineata sau de facut temele?!”, spuna Eugen Popa.

Greseste des si cu patos! „Cu cat incerci mai mult sa fii „perfect” cu atat mai multe garduri si lacate pui in jurul dezvoltarii libere a copilului tau. In caz ca nu stiai acest lucru, cei mai multi copii care doresc sa aiba note bune la scoala fac asta pentru a-i multumi pe parinti si a-i face mandri de ei si nu pentru ca ei, copii, au o nazuinta incontrolabila in aceasta directie. Cu cat il impingi pe copil sa fie perfect, sa aiba „note bune” si sa fie „cuminte” cu atat mai mult cresc sansele sa devina Obsesiv-Compulsiv, ceea ce este o reala problema”, este de parere hipnoterapeutul Eugen Popa.

Asigura-ti copilul ca esti mereu cu el. „Poti face asta foarte simplu, da-i o poza cu tine sau un obiect de-al tau pe care sa il poarte cata vreme e la scoala. Acest lucru il ajuta enorm de mult si il protejeaza impotriva unor posibile dificultati si chiar stari emotionale intense”, explica specialistul.

Citeste continuarea in superbebe.ro

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Halucinant! Oana Ciocan nu știa că e despărțită de Jador! A aflat din presă. Declarații exclusive de la fosta cântărețului
Fanatik.ro
Fiica unui fost fotbalist se iubește cu un bărbat mai mare cu 8 ani. E fostul iubit al unei sportive celebre
Capital.ro
Tragedie în televiziune. Marele prezentator a murit la spital. A marcat micile ecrane timp de cinci decenii: Era o persoană unică
Playtech.ro
Ce înseamnă dacă România decide să declare criză pe piața carburanților. Cel mai negru scenariu prezentat de specialiști
Adevarul
Exod inversat. Statistica surprinzătoare a românilor care revin definitiv în țară
wowbiz.ro
Vești bune pentru pensionari! Primesc tichete sociale în valoare de 200 de lei. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Totul e pregătit! La ce dată va fi prezentat Gică Hagi la noua echipă
MediaFlux
Modificări în facturile la telefonie. Legea îi va obliga pe operatori să calculeze altfel
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj