Comisarul european Corina Creţu face lumină: despre trecerea la PRO România şi mizele atacurilor din PSD

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, pentru PSnews.ro, a făcut o serie de precizări referitoare, atât la o viitoare candidatură la alegerile europarlamentare pe lista Pro România, cât și la acuzațiile lansate la adresa sa chiar de către unii colegi din Partidul Social Democrat (PSD).
Romania TV
06 dec. 2018, 14:15
Comisarul european Corina Creţu face lumină: despre trecerea la PRO România şi mizele atacurilor din PSD

Corina Creţu a ținut să sublinieze că încă nu a luat o decizie referitoare la o eventuală candidatură a sa pe lista PRO România la alegerile din 2019 și implicit la o demisie a sa din PSD, iar un răspuns tranșant în privința acestui aspect îl va oferi la începutul anului viitor.

Mai mult: Corina Crețu nu a exclus și posibilitatea ca aceasta să nu mai candideze la europarlamentare.

Sigur că m-am întâlnit cu domnul Victor Ponta, știți foarte bine că dânsul este cel care m-a propus să fiu comisar european printr-o înțelegere pe care a avut-o cu domnul președinte Juncker. Îi mulțumesc pentru aprecierile dânsului de-a lungul timpului, mai ales în ultimul an – în care toate eforturile mele de a ajuta România nu au fost recunoscute de oficiali, dar pe acre le voi face oricum în continuare pentru că le fac pentru români. Într-adevăr am discutat și această posibilitate. I-am spus și dânsului, așa cum am spus și presei, că voi lua o hotărâre la începutul anului viitor în legătură cu viitorul meu, dacă voi mai candida, unde, cum. Nu am luat încă o decizie, dar îi mulțumesc pentru aprecieri, pentru gândurile bune, pentru faptul că într-un context în care partidul căruia i-am dedicat mai mult de 20 și ceva de ani din viața mea mă atacă într-un mod în care liderii nu se delimitează. După cum știți, am rugat-o pe doamna prim-ministru să ne spună dacă și dânsa împărtășește această opinie. Nu am primit nimic. Nu contează ce îmi spune în particular, important este care este poziția liderilor PSD în public, pe care o vedeți și dvs.

Un răspuns tranșant îl voi da la începutul anului viitor, dacă voi candida, în primul rând. Există și posibilitatea – nu suntem făcuți parlamentari europeni pe viață. Pe de altă parte și eu înțeleg argumentele multora din jurul meu care mă susțin să candidez. După 11 ani la Bruxelles, știți foarte bine că este foarte greu să îți faci relații, să cunoști mecanismele, și în Parlamentul European am fost 8 ani, Comisia Europeană, am avut un portofoliu foarte greu care m-a învățat foarte multe. Și eu mă gândesc că această experiență nu ar merita să fie irosită doar pentru că unor domni și doamne de la PSD nu le mai place de mine”, a declarat Corina Crețu pentru PSnews.ro.

Chestionată și în legătură cu relația pe care aceasta o mai are cu europarlamentarii PSD, comisarul european pentru politică regională s-a declarat ”șocată” de faptul că, deși în public se înțelege foarte bine cu toată lumea, ulterior ”se trezește că este jignită”.

Citeşte continuarea aici

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Ce avere are fostul ”galactic” Gareth Bale. Clubul trecut prin Premier League pe care vrea să-l cumpere
Capital.ro
Dispariția numerarului. Planul Băncii Centrale Europene de trecere la banii digitali. Ce „dezavantaje” au banii cash
Playtech.ro
Ce să adaugi în varul pentru copaci pentru un efect dublu. Protejează pomii și nici nu se curăță după ploi
Adevarul
„Oricum mă duc, hai să mor în ale mele, să fiu măreț!”. Dialog cutremurător cu Mircea Lucescu, înainte ca tehnicianul să intre în comă
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
800.000 de pensionari primesc bani în plus. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj