Accident grav pe autostradă, un mort şi 44 de răniţi după ce un autocar a derapat şi a intrat în parapeţi

O persoană a fost ucisă, iar alte 44 au fost rănite duminică, într-un accident de autocar care s-a izbit într-un zid, pe o autostradă, în Elveţia, potrivit agenţiei elveţiene de presă ATS, citată de AFP.
Romania TV
16 dec. 2018, 12:51
Accident grav pe autostradă, un mort şi 44 de răniţi după ce un autocar a derapat şi a intrat în parapeţi

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte 44 au fost rănite duminică dimineaţa într-un accident de autocar produs în apropiere de Zurich, în Elveţia, informează dpa.

Autocarul, care făcea legătura între Genova (Italia) şi Dusseldorf (Germania), a derapat şi a lovit un parapet pe o autostradă în apropierea oraşului elveţian. Trei dintre răniţi sunt în stare gravă, a precizat poliţia, scrie Agerpres.

Poliţia a menţionat că în autocar nu se aflau copii, dar nu există deocamdată informaţii privind identitatea victimelor.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Un manelist celebru a murit! Colegii de breaslă i-au adus un ultim omagiu
Fanatik.ro
Mitică Dragomir anunță că FCSB a dat cea mai mare lovitură pe piața transferurilor. ”E cel mai bun din România”
Capital.ro
Măsuri fără precedent la Bac? Ministerul Educației ia în calcul mandate de percheziție corporală pentru candidații suspectați
Playtech.ro
Coperto, kuver sau couvert, taxa care îi surprinde pe români în vacanță. Ce este și de ce apare mereu pe bonul primit la restaurante
Adevarul
Ziua în care armata română a salvat Rusia de la dezastru: Momentul critic în care oamenii țarului au înghițit în sec și au cerut ajutor
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Viorel Oancea, primul primar al Timișoarei
iamsport.ro
Un milionar român, noul acționar al unei echipe importante din SuperLiga: ”E foarte potent financiar”
MediaFlux
Pensia lui Băsescu, tăiată de Guvern. Ce bani mai primește fostul președinte. „Și mie mi-au tăiat pensia”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?