ANSVSA: Pesta Porcină Africană evoluează în 301 localităţi din 19 judeţe. Peste 251 milioane lei, plătite ca despăgubiri

Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 301 localităţi din 19 judeţe, cu un număr de 1.145 de focare, dintre care 19 în exploataţii comerciale, şi 558 de cazuri la mistreţi, a informat, vineri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Iulian Tudor
28 dec. 2018, 12:34
ANSVSA: Pesta Porcină Africană evoluează în 301 localităţi din 19 judeţe.  Peste 251 milioane lei, plătite ca despăgubiri

Potrivit sursei citate, până la momentul actual, au fost stinse 12 focare în judeţul Satu Mare şi un focar în judeţul Dâmboviţa, scrie agerpres.ro. De asemenea, unitatea de procesare a cărnii aparţinând societăţii S.C. Carniprod SRL şi-a reluat activitatea, în data de 14 august 2018.

Datele oficiale arată că, în total, au fost eliminaţi 364.212 de porci afectaţi de boală.

Citeşte şi Alertă ANSVSA înainte de Crăciun: Pesta Porcină Africană evoluează în 296 de localităţi din 18 judeţe

Conform ANSVSA, cele mai multe focare sunt în continuare în judeţele: Tulcea – 572 (dintre care cinci focare la exploataţii comerciale şi un focar la o exploataţie de tip A şi 94 de cazuri la mistreţi), Ialomiţa – cu 125 de focare în gospodăriile populaţiei şi 35 de cazuri la mistreţi, Brăila – cu 124 de focare (11 focare la exploataţii comerciale şi două cazuri la mistreţi), Călăraşi – cu 100 de focare (unul la o exploataţie comercială şi 26 de cazuri la mistreţi), Constanţa – cu 88 de focare în gospodăriile populaţiei şi patru cazuri la mistreţi, şi Bihor – cu 49 de focare gospodăriile populaţiei şi două cazuri la mistreţi.

În restul judeţelor afectate se înregistrează de la unul până la 26 de focare.

Autoritatea menţionează faptul că, până la data de 28 decembrie 2018, au fost despăgubiţi 8.535 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 251.120.910 de lei, cu cea mai mare valoare (171.990.200 de lei) plătită pentru 3.208 de exploataţii din judeţul Brăila, dintr-un total de 3.217 exploataţii existente pe raza acelei zone.

Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Specialiştii veterinari reafirmă că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană, iar pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, în timp ce proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.

Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
După ce a primit cadou 1.000.000 de euro, Gigi Becali anunță jihadul: „Atacați toate stihiile. Vreau și titlul, și Europa League!”
Capital.ro
Cine l-a distrus pe Călin Georgescu. Ion Cristoiu: Cea mai bună dovadă că justiția e capturată dar nu de cei despre care spun tefeliștii
Playtech.ro
Pe ce teren se poate construi: intravilan sau extravilan. Diferenţe şi condiţii de construire
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Andrei, un ucrainean de 55 de ani, a fost înjunghiat mortal de un moldovean, sub privirile fiicei sale. Totul s-a întâmplat chiar în fața barului unde lucra
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
În ce zone va ninge de Crăciun și Revelion. Cum va fi vremea de sărbătorile de iarnă
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”