La mulţi ani, domnilor Preşedinţi!

O coincidenţă ironică face ca datele de naştere a trei importanţi oameni politici români să fie consecutive. Victor Ponta e născut pe 20 septembrie, Crin Antonescu pe 21 şi Mihai Răzvan Ungureanu pe 22. Coincidenţă sau nu, dintre cei trei se va alege succesorul lui Traian Băsescu. Nu neapărat ca preşedinte, ci ca omul determinant pentru sistemul românesc, oricum ar arăta el.
Cătălin Striblea
21 sept. 2012, 12:33

Bănuiesc că şi ei, precum fiecare dintre noi, în ceasurile astea aniversare îşi fac un minim bilanţ. Cine sunt, unde au ajuns, cum au ajuns şi, poate - mai ales ei, încotro vor să se ducă şi împreună cu cine. Aş fi foarte curios ce gândesc aceşti oameni când sunt singuri în faţa oglinzii. Ce o fi în sufletul lor, cu adevărat? Or să dea interviuri întreaga viaţă, dar, aşa cum se întâmplă tuturor, gândurile astea le vor rămâne doar lor.

 

Eu am să vă împărtăşesc cîteva experienţe personale, nerelevante pentru întreaga lor personalitate, dar care mă ajută să-i desluşesc în acţiunile lor.

 

Pe Victor Ponta l-am întâlnit ca şef al corpului de control al primului-ministru Adrian Năstase. La un moment dat, PSD-ul a făcut o mare şedinţă la Snagov. Sala era închisă presei. Pe rând, Claudiu Lucaci, purtător de cuvânt al guvernului, Remus Truică, şeful de cabinet al premierului şi Victor Ponta au fost făcuţi, în acea sală, membri PSD. Au ieşit unul câte unul, în faţa presei. Foarte tineri, apropiaţi jurnaliştilor, erau zâmbitori, dar şi uşor jenaţi de ce li se întâmpla. „Şi pe tine te-au făcut?”, se întrebau unul pe altul.

 

Nu ştiu dacă era dorinţa lui Adrian Năstase să-şi aducă oamenii de încredere şi în structurile partidului sau asta şi-au dorit ei. Victor Ponta avea să ajungă şef al tineretului PSD, iar apoi în Parlament. Ne-am certat de nenumărate ori de atunci şi ce m-a surprins e că n-a uitat interviurile contondente peste care eu trecusem de ani de zile.

 

Anul acesta în ianuarie, m-a surprins din nou când, în timpul unui interviu, n-a răspuns la niciunul din stimulii obişnuiţi. Calm şi calculat, n-a mai intrat în nicio încăierare de televizor, despre care credeam, la un moment dat, că-i face plăcere. O fi fost apropierea celor 40 de ani. Sau a funcţiei de premier.

 

Crin Antonescu ne-a dat la un moment dat un interviu la RealitateaFM, mie şi lui Carmen Constantin. Am făcut politică mult, iar la sfârşit l-am întrebat dacă se căsătoreşte. Ne-a spus da. Era ultima întrebare din interviu şi prima dată când aceasta i se adresa în mod public. S-a ridicat şi a comentat cu umor: „ am vorbit degeaba o oră întreagă. Asta e tot ce rămâne din interviu.”

 

Am fost prezent apoi la unul din mitingurile sale electorale, cel de la Braşov. Sala Sporturilor era ticsită, aer aproape deloc, căldură insuportabilă. I-a trezit pe toţi din amorţire vorbind despre revoluţia bunului-simţ. Cuvintele sale au redus la tăcere şi apoi au înflăcărat publicul. Iar mie mi s-a pus un nod în gât. Îi în ziua aceea i-am fost suporter, iar nu ziarist.

 

M-a sunat într-o noapte să mă felicite pentru un interviu cu Traian Băsescu - tocmai cu Traian Băsescu! N-o făcuse nimeni. „Un interviu normal, într-o ţară normală, domnule Striblea.”  Într-alta, ne-am certat când  nu am fost de acord c-a vorbit despre Emil Boc la sala de sport.  Şi de cele mai multe ori, cred că în balanţa discuţiilor noastre cel mai mult au vorbit sentimentele, fie ele bune ori rele.

 

Pe Mihai Răzvan Ungureanu îl cunosc cel mai puţin. L-am întâlnit în 2001, cred, ca emisar al Pactului de Stabilitate şi stea în plină ascensiunea a diplomaţiei româneşti. Am vorbit îndelung de misiunea sa, iar interviul se mai găseşte în arhivele Opiniei Studenţeşti de la Iaşi. Aş îndrăzni să spun că e neschimbat. De la discursul său cizelat, parcă mereu adresându-se unui electorat universitar, până la frizură şi ochelari.

 

„Pactul de stabilitate e un pom din care noi trebuie doar să culegem fructele, domnule Striblea.” M-a condus până la uşa ministerului, neobişnuit pentru un aşa demnitar şi ziaristul care eram eu atunci. L-am întâlnit ani mai târziu în aeroport, aşteptându-şi familia.  Era deja la SIE, iar în preajmă-i îi stăteau un şofer şi un aghiotant. “Veniţi la mine să bem o cafea. Fac o cafea foarte bună.” N-am apucat.

 

Mi-a rămas în minte seara desemnării ca premier. Şi-a încheiat discursul, iar preşedintele l-a invitat din mers, în afara sălii de conferinţe. A rămas un pic în urmă, iar pentru o fracţiune de secundă s-a văzut încordarea picioarelor, care caută să prindă pasul lui Traian Băsescu. Nu prea mult, însă astfel încât, păşind în doi, premierul e alături de preşedintele său, dar cu un centimetru mai în spate. Imagine cuplului politic perfect. Intuiţie sau calcul? Nu ştiu, dar Mihai Răzvan Ungureanu ştia atunci că, dacă păşeşte corect, la un moment dat el va fi primul.

 

 

Mici frânturi din viaţa de jurnalist. Ele se adaugă multor altora într-un tablou incomplet şi subiectiv. Cel mai bun portret şi-l pot face doar ei. Iar cel adevărat nu-l vom şti niciodată.

 

Toţi trei se află în momente critice ale carierei lor politice şi  înainte unei noi bătălii pentru putere. Nu ştiu cine va fi succesorul. Important e, însă, ca în faţa oglinzii  să-şi spună adevărul. Nu e important doar pentru ei, ci esenţial pentru noi, căci unul din trei ne va influenţa viaţa ani la rând. 

 

 

Bănuiesc că şi ei, precum fiecare dintre noi, în ceasurile astea aniversare îşi fac un minim bilanţ. Cine sunt, unde au ajuns, cum au ajuns şi, poate – mai ales ei, încotro vor să se ducă şi împreună cu cine. Aş fi foarte curios ce gândesc aceşti oameni când sunt singuri în faţa oglinzii. Ce o fi în sufletul lor, cu adevărat? Or să dea interviuri întreaga viaţă, dar, aşa cum se întâmplă tuturor, gândurile astea le vor rămâne doar lor.

 

Eu am să vă împărtăşesc cîteva experienţe personale, nerelevante pentru întreaga lor personalitate, dar care mă ajută să-i desluşesc în acţiunile lor.

 

Pe Victor Ponta l-am întâlnit ca şef al corpului de control al primului-ministru Adrian Năstase. La un moment dat, PSD-ul a făcut o mare şedinţă la Snagov. Sala era închisă presei. Pe rând, Claudiu Lucaci, purtător de cuvânt al guvernului, Remus Truică, şeful de cabinet al premierului şi Victor Ponta au fost făcuţi, în acea sală, membri PSD. Au ieşit unul câte unul, în faţa presei. Foarte tineri, apropiaţi jurnaliştilor, erau zâmbitori, dar şi uşor jenaţi de ce li se întâmpla. „Şi pe tine te-au făcut?”, se întrebau unul pe altul.

 

Nu ştiu dacă era dorinţa lui Adrian Năstase să-şi aducă oamenii de încredere şi în structurile partidului sau asta şi-au dorit ei. Victor Ponta avea să ajungă şef al tineretului PSD, iar apoi în Parlament. Ne-am certat de nenumărate ori de atunci şi ce m-a surprins e că n-a uitat interviurile contondente peste care eu trecusem de ani de zile.

 

Anul acesta în ianuarie, m-a surprins din nou când, în timpul unui interviu, n-a răspuns la niciunul din stimulii obişnuiţi. Calm şi calculat, n-a mai intrat în nicio încăierare de televizor, despre care credeam, la un moment dat, că-i face plăcere. O fi fost apropierea celor 40 de ani. Sau a funcţiei de premier.

 

Crin Antonescu ne-a dat la un moment dat un interviu la RealitateaFM, mie şi lui Carmen Constantin. Am făcut politică mult, iar la sfârşit l-am întrebat dacă se căsătoreşte. Ne-a spus da. Era ultima întrebare din interviu şi prima dată când aceasta i se adresa în mod public. S-a ridicat şi a comentat cu umor: „ am vorbit degeaba o oră întreagă. Asta e tot ce rămâne din interviu.”

 

Am fost prezent apoi la unul din mitingurile sale electorale, cel de la Braşov. Sala Sporturilor era ticsită, aer aproape deloc, căldură insuportabilă. I-a trezit pe toţi din amorţire vorbind despre revoluţia bunului-simţ. Cuvintele sale au redus la tăcere şi apoi au înflăcărat publicul. Iar mie mi s-a pus un nod în gât. Îi în ziua aceea i-am fost suporter, iar nu ziarist.

 

M-a sunat într-o noapte să mă felicite pentru un interviu cu Traian Băsescu – tocmai cu Traian Băsescu! N-o făcuse nimeni. „Un interviu normal, într-o ţară normală, domnule Striblea.”  Într-alta, ne-am certat când  nu am fost de acord c-a vorbit despre Emil Boc la sala de sport.  Şi de cele mai multe ori, cred că în balanţa discuţiilor noastre cel mai mult au vorbit sentimentele, fie ele bune ori rele.

 

Pe Mihai Răzvan Ungureanu îl cunosc cel mai puţin. L-am întâlnit în 2001, cred, ca emisar al Pactului de Stabilitate şi stea în plină ascensiunea a diplomaţiei româneşti. Am vorbit îndelung de misiunea sa, iar interviul se mai găseşte în arhivele Opiniei Studenţeşti de la Iaşi. Aş îndrăzni să spun că e neschimbat. De la discursul său cizelat, parcă mereu adresându-se unui electorat universitar, până la frizură şi ochelari.

 

„Pactul de stabilitate e un pom din care noi trebuie doar să culegem fructele, domnule Striblea.” M-a condus până la uşa ministerului, neobişnuit pentru un aşa demnitar şi ziaristul care eram eu atunci. L-am întâlnit ani mai târziu în aeroport, aşteptându-şi familia.  Era deja la SIE, iar în preajmă-i îi stăteau un şofer şi un aghiotant. “Veniţi la mine să bem o cafea. Fac o cafea foarte bună.” N-am apucat.

 

Mi-a rămas în minte seara desemnării ca premier. Şi-a încheiat discursul, iar preşedintele l-a invitat din mers, în afara sălii de conferinţe. A rămas un pic în urmă, iar pentru o fracţiune de secundă s-a văzut încordarea picioarelor, care caută să prindă pasul lui Traian Băsescu. Nu prea mult, însă astfel încât, păşind în doi, premierul e alături de preşedintele său, dar cu un centimetru mai în spate. Imagine cuplului politic perfect. Intuiţie sau calcul? Nu ştiu, dar Mihai Răzvan Ungureanu ştia atunci că, dacă păşeşte corect, la un moment dat el va fi primul.

 

 

Mici frânturi din viaţa de jurnalist. Ele se adaugă multor altora într-un tablou incomplet şi subiectiv. Cel mai bun portret şi-l pot face doar ei. Iar cel adevărat nu-l vom şti niciodată.

 

Toţi trei se află în momente critice ale carierei lor politice şi  înainte unei noi bătălii pentru putere. Nu ştiu cine va fi succesorul. Important e, însă, ca în faţa oglinzii  să-şi spună adevărul. Nu e important doar pentru ei, ci esenţial pentru noi, căci unul din trei ne va influenţa viaţa ani la rând. 

 

 

DailyBusiness
Gigi Becali, afectat de măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan. Ce pensie va avea de la 1 august
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Irina Columbeanu a spus tot despre iubitul francez! „Sunt deschisă!“
Fanatik.ro
Cutremur: Superbet, principalul sponsor al sportului românesc, se retrage! Exclusiv
Capital.ro
TAXĂ majorată în România. Se instituie plata unei sume fixe anuale. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Aer polar maritim peste România. Dispare Anticiclonul Azoric şi vine răcoarea! Scăpăm de caniculă
DailyBusiness
Planta-minune care te scapă de muşte, ţânţari şi furnici. Lidia Fecioru: „Este aur curat”
Adevarul
Puterea lui Xi, în scădere. De ce lipsește liderul chinez de la summit-ul BRICS? Criza tăcută din spatele zidurilor de la Beijing
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Columbo chemat să aplaneze conflictele din România. Cum s-a întâmplat acest lucru
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut a fost găsit mort în burta unui piton de 8,5 metri, în Indonezia
Cancan.ro
Ilie Bolojan desființează pensiile speciale! Anunțul care dinamitează România
Playsport.ro
PSD, în cădere liberă. AUR atinge un maxim istoric în cel mai...
Capital.ro
Statul ia bani de la români. Anunț de la Ministerul Finanțelor pentru românii peste 18 ani. Se achită de azi, 7 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Infern după inundațiile din Texas: crește bilanțul la 82 de morți. Mai multe fete din tabăra de vară, încă dispărute
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Măsura intră în vigoare de luni, 7 iulie! Apelurile înșelătoare care folosesc date de identificare false, blocate în România
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Satul care a devenit „capitala trandafirilor” din România