Dr. Vasi Rădulescu, despre homeopatie şi detoxifiere: Sunt mituri, nu tratează nimic

Medicul Vasi Rădulescu demontează o serie de mituri legate de detoxifiere, cure de slăbire, metode de vindecare alternative şi altele. El îi pune astfel în gardă pe cei tentaţi să apeleze la aceste metode necertificate ştiinţific.
Romania TV
06 ian. 2019, 11:22
Dr. Vasi Rădulescu, despre homeopatie şi detoxifiere: Sunt mituri, nu tratează nimic

Medicul Vasi Rădulescu a întocmit pe Facebook o listă cu „30 de lucruri care vor fi valabile și-n 2019”:

1. Homeopatia este eficientă doar în sindromul buzunarelor preapline. În rest nu tratează absolut nimic.

2. Nu e nicio relație între vaccinuri și autism. Oricât ar inventa sau scormoni unii.

3. Uleiurile esențiale n-au treabă cu medicina. Nu vindecă nimic. Probabil miros frumos și cam atât.

4. Dexametazona tot nu se nebulizează, ea având doar indicație intramusculară sau intravenoasă.

5. N-ai cum să aliniezi ceakrele pentru că nu există așa ceva.

6. Terapia apucatului îngerilor de aripi are și ea efecte miraculoase pe golitul buzunarelor. Cam atât.

7. Impunerea dietei fără gluten în populația generală nu are nicio noimă, ea fiind indicată celor cu boală celiacă.

8. Nu există detox. E un marketing care ia mințile multora. Toxinele și produșii de metabolizare sunt scoși din corp de rinichi, ficat, plămâni, piele.

9. Protectoarele hepatice n-au nicio treabă de cele mai multe ori. Nu fac decât să obosească ficatul.

10. Suplimentele minerale și vitaminice se dau pe indicații precise, când sunt carențe sau situații deosebite. În rest nu au efecte notabile.

11. Nu există nicio dietă capabilă să vindece vreun tip de cancer.

12. Biorezonanțele, spiridușii magici și alte aparate cu unde aiuritoare n-au fundament științific, deci nu produc efecte pozitive.

13. Nimeni nu-și folosește decât 10% din creier (bine, unii politicieni continuă să o facă, admit).

14. Nu există cădere de calciu.

15. Nimeni nu-și poate înghiți limba.

16. Nu se va da șoc electric atunci când inima este în asistolie (oprită). Șocul asta face: oprește inima și-i dă ocazia să facă restart, pe curat, anulând o aritmie.

17. Creierul tot nu doare, că nu are receptori de durere. Dor învelișurile meningeale, mușchii cranieni.

18. Ecuația slăbirii e simplă: arzi mai mult decât mănânci. Sportul nu e obligatoriu pentru slăbit.

19. Cititul pe întuneric nu dăunează vederii. Citiți oricând, numai citiți.

20. Pulsul nu înseamnă de câte ori bate inima pe minut. Aceea e frecvență cardiacă. Pulsul e percepția curgerii sanguine.

21. Cea mai bună tensiune arterială la adult este 120/70 mmHg. La vârstnici nu se mai acceptă valori mai măricele.

22. Antibioticele tot n-au efect în viroze, adică pe virusuri.

23. Se spune „stare de conștiență”, nu „cunoștință”.

24. Apa superalcalină n-are niciun efect benefic, e iarăși un marketing aberant.

25. Apele cu vitamine sunt cool, dar n-au nicio treabă cu starea de bine. Corpul își ia tot ce are nevoie dintr-o alimentație diversificată și echilibrată. Apă plată rămâne sfântă.

26. Nu există vitamine capabile să trateze vreun cancer (a se vedea B17, zisă și amigdalină).

27. Curentul e un mit românesc. El nu dă nicio boală.

28. Nimeni nu se poate îngrășa doar uitându-se la o salată. Asta vine din mâncat mult și prost, respectiv sedentarism.

29. Nicio dietă prin care se pierd multe kilograme pe lună nu e safe. Masa corporală trebuie să reflecte principii sănătoase de viață, cu moderație în orice.

30. Singurătatea e aducătoare de boală, scade durata vieții, atrage depresii. Stați lângă alți oameni buni.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Mihai Pintilii, la mare căutare după despărțirea de FCSB! Ce club îl dorește pe fostul secund al roș-albaștrilor
Capital.ro
Mașinile electrice ar putea deveni obligatorii în Europa. UE pregătește o măsură care va afecta milioane de șoferi
Playtech.ro
Cât primești pe un gram de aur vechi în Istanbul. Unde ieși mai bine la bani, ce spun cei care au încercat în România şi în Turcia
Adevarul
Conflict de culise la Kremlin: Alina Kabaeva, amanta lui Putin, ar fi înlăturat-o pe „țarina” gimnasticii ruse
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Susține că unul dintre marile partide politice din România ar urma să se desființeze: ”Asta o să se întâmple!”
MediaFlux
O nouă facilitate de la ANAF pentru toți românii. Cum va funcționa noul sistem
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți