Un oficial BCE se teme de „şocuri financiare” şi cere băncilor să îşi majoreze rezervele de capital

Autorităţile europene de reglementare ar trebui să ceară băncilor să îşi majoreze fondurile proprii pentru a face faţă unor posibile tensiuni economice şi financiare, a declarat luni vice-preşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos, informează Reuters.
Romania TV
07 ian. 2019, 16:05
Un oficial BCE se teme de

„După părerea mea, actualele condiţii economice şi financiare impun mai multe acţiuni din partea autorităţilor macroprudenţiale pentru a creşte rezistenţa sectorului bancar şi a asigura că sistemul dispune de rezerve care să poată fi mobilizate în perioade de tensiuni”, a declarat Luis de Guindos la un eveniment organizat la Riga.

Oficialul BCE a subliniat faptul că criza a scos în evidenţă cât de important este pentru bănci să îşi constituie rezerve de capital în perioade favorabile. „Într-un număr în creştere de ţări, autorităţile se gândesc să activeze rezervele de fonduri contraciclice, ca o măsură de protecţie împotriva şocurilor economice şi financiare, contribuind la reducerea riscurilor”, a spus Luis de Guindos.

În România, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus recent că România deţine un fond tampon în trezorerie undeva la 40 de miliarde de lei, care asigură o finanţare de circa 5-6 luni fără să intre în piaţă. Întrebat dacă se aşteaptă la o eventuală criză economică în 2019, Teodorovici a precizat că se iau toate măsurile, astfel încât efectele pentru România să fie cât mai mici.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Leo de la Kuweit a răspuns zvonurilor despre scandalul cu Robert Lele! Manelistul a negat că ar fi existat vreun conflict între ei
Fanatik.ro
Petiţie online pentru plata campionilor României! David Popovici a atras atenţia că sportivii nu şi-au primit banii după Jocurile Olimpice de la Paris
Capital.ro
Eugen Rădulescu avertizează că România se apropie de o criză majoră. Mai sunt doar câteva zile pentru salvarea banilor din PNRR
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cum își răcoreau grecii casele acum 2.000 de ani, fără aer condiționat. Trucurile care funcționează și astăzi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru Gabriel, un tânăr de 22 de ani din Iași, a dispărut fără urmă. Iubita lui a alertat autoritățile
iamsport.ro
Afacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac
MediaFlux
Mercur intră în Fecioară pe 25 august 2026. Ce se întâmplă cu zodiile de Pământ
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat