Marii absenţi de la ceremonia de la Ateneul Român

Ceremonia oficială de lansare a Preşedinţiei române la UE a fost organizată la Ateneul Român. Preşedinţii Comisiei Europene - Jean-Claude Juncker, Consiliului European - Donald Tusk, Parlamentului European - Antonio Tajani şi Colegiul Comisarilor se află la Bucureşti, joi şi vineri, pentru a marca începerea oficială a Preşedinţiei române a Consiliului UE.
Romania TV
10 ian. 2019, 20:52
Marii absenţi de la ceremonia de la Ateneul Român

La ceremonie au fost invitați toți politicienii și oamenii importanți din România, însă 3 dintre ei nu s-au prezentat la eveniment. Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lipsit.

Nici Ion Iliescu nu a fost prezent, dar fostul președinte, se știe, nu se află în cea mai bună stare de sănătate. Evenimentul a fost ignorat și de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Pe de altă parte, unul dintre invitatii de onoare la Ateneul Roman este Adrian Severin, care a executat o pedeapsa cu inchisoarea pentru fapte de coruptie. Severin a primit loc in loja, imediat in spatele liderilor Romaniei si ai UE. Un alt lider politic marcant, condamnat pentru corupţie, dar prezent în lojă a fost Adrian Năstase.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Pariul lui Pancu la Rapid. Vrea să relanseze cariera unui fost internațional care fusese trecut pe „lista neagră”
Capital.ro
Decizie importantă pentru asociațiile de proprietari. Instanța a dat verdictul. Cine nu respectă prevederile legale este sancționat
Playtech.ro
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de iubita tatălui său
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
Cei care stau la bloc primesc bani pentru reparații și întreținere. Asociațiile de proprietari trebuie să facă cererea
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți