Viorica Dăncilă, la Strasbourg: În România nu este încălcat statul de drept. Deci, nu putem vorbi despre activarea Articolului 7

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat marţi, într-o conferinţă de presă ce a urmat sesiunii plenare din Parlamentul European, că în România statul de drept este respectat, astfel că nu se poate discuta despre o activare a Articolului 7 din Tratatul UE.
Filip Stan
15 ian. 2019, 17:33
Viorica Dăncilă, la Strasbourg: În România nu este încălcat statul de drept. Deci, nu putem vorbi despre activarea Articolului 7

La conferinţa ce a urmat sesiunii plenare de marţi în care Viorica Dăncilă a prezentat „viziunea noastră europeană reflectată în programul de priorităţi al preşedinţiei României la Consiliului Uniunii Europene”, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, l-a asigurat din nou pe prim-ministrul român de sprijinul său şi a punctat cele mai importante probleme ce vor trebui abordate: Brexitul, terorismul i apărarea graniţelor, alegerile europarlamentare, bugetul.

„Obiectivul central al preşedinţiei României la CEU este de a contribui la crearea unei Europe mai unite. (…) Există 242 de dosare importante care aşteaptă răspuns. Sperăm să finalizăm cât mai multe”, a spus Dăncilă la rândul ei.

Cei doi au fost întrebaţi legat de cadrul financiar multianual şi statul de drept, aderarea la spaţiul Schengen, libertatea presei şi eventuala aplicare a Articolului 7 din Tratatul UE în cazul României.

Răspunsurile oferite de Viorica Dăncilă au arătat că România este una dintre cele mai mari democraţii din Europa: România întruneşte toate criteriile de aderare la spaţiul Schengen, libertatea presei există şi este foarte bine fundamentată, iar statul de drept nu este încălcat în România.

Legat de posibila adoptare a unor prevederi privind limitarea fondurilor europene pentru statele care încalcă statul de drept, Dăncilă a spus: „Aceste aspecte sunt în curs de negociere în cadrul Consiliului. Noi trebuie să continuăm negocierile cu statele membre şi trebuie să luăm în considerare propunerile făcute de statele membre. În rest, este foarte important ca orice criterii legate de utilizarea fondurilor europene să fie clare, transparente şi să vină în interesul beneficiarului direct al fondurilor europene. Preşedinţia rotativă trebuie să fie un mediator imparţial”.

Schengen

Tajani a reiterat cele spuse la Bucureşti în urmă cu o săptămână despre aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen şi anume că ambele ţări o pot face.

Prim-ministrul român a spus că „România întruneşte toate criteriile, iar o decizie trebuie luată până la alegerile europarlamentare, pentru că acest lucru ar da mai multă încredere în Uniunea Europeană. Cred că e un act de dreptate care se face în cazul celor două ţări”.

Viorica Dăncilă a fost întrebată şi despre legea recursului compensatoriu, însă nu a oferit explicaţii. Prim-ministrul a spus că va reveni în această noapte în ţară şi că mâine (miercuri) va avea o întâlnire cu ministrul Justiţiei pentru a lua o decizie şi pentru „a vedea care au fost efectele acestei legi”.

Presa în România

Despre cât de dificil devine pentru jurnalişti să îşi facă meseria pe teren, un ziarist francez a întrebat-o pe Viorica Dăncilă despre îngrădirea libertăţii presei, despre proiectul de lege care prevedea pedepsirea jurnaliştilor care defăimează ţara prin materialele difuzate.

„În România, libertatea presei există şi este foarte bine fundamentată. Acea lege nu a fost pusă în practică, deci nu pot vorbi despre ceva care nu s-a transpus. Pe masa de lucru a guvernului României nu există o asemenea lege. De ce pot să vă asigur este că îngrădirea libertăţii presei în România nu va exista”.

Articolul 7 din Tratatul UE

În cazul în care ar fi activat Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene împotriva guvernului român, Dăncilă a fost întrebată care ar fi aliaţii săi în Parlamentul European, având în vedere că Polonia şi Ungaria, cele două state împotriva cărora a fost începută prcedura se susţin reciproc, având partide de dreapta la putere.

„Consider că România nu trebuie să se gândească la aliaţi, pentru că activarea Articolului 7 nu poate deveni realitate, pentru că în România nu este încălcat statul de drept. Deci, nu putem vorbi despre activarea Articolului 7 în această situaţie. Nu aş vrea să punem România alături de Ungaria şi Polonia şi nu aş vrea să vorbim despre asta, pentru că în România este respectat statul de drept şi nu cred că este utilă o discuţie care să reliefeze acest aspect”.

Această posibilitate a fost adusă în atenţie marţi, în plenul PE, de Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE din Parlamentul European, care a avertizat-o pe Viorica Dăncilă că guvernul pe care îl conduce ar putea fi al treilea în cazul căruia va fi activat Articolul 7 din Tratatul UE şi că, în cazul în care nu încearcă să urmeze recomandările Comisiei de la Veneţia, întreaga familie liberală nu va merge în alegeri cu „astfel de parteneri”.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Miodrag Belodedici, reacție tranşantă în conflictul FCSB – CSA Steaua: “Noi am câştigat Cupa Campionilor”
Capital.ro
Impozit pe apartamente. Schimbare radicală de la 1 ianuarie 2026. Românii care vor plăti cu până la 750% mai mult
Playtech.ro
Curentul se scumpește din ianuarie 2026. Calcul: cât vei plăti pentru 100 kWh
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Dani Mocanu și fratele său rămân în Italia. Instanța a amânat hotărârea privind extrădarea acestora în România
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Data expirării va fi scoasă de pe produsele alimentare din România. Ce trebuie să știe cumpărătorii
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”