Sharon Stone, internată într-o clinică din Milano

Actriţa americană Sharon Stone a fost internată din cauza unor migrene puternice, vineri, într-o clinică din Milano.
Romania TV
23 sept. 2012, 10:05
Sharon Stone, internată într-o clinică din Milano

Actriţa americană, în vârstă de 54 de ani, s-a plâns de o migrenă severă, după ce a asistat la prezentarea de modă susţinută de casa Fendi, vineri, în cadrul Săptămânii Modei de la Milano.

Din fericire, artista americană şi-a revenit şi a putut să prezinte, sâmbătă, o gală de caritate la care au participat multe vedete, organizată pentru a strânge fonduri în beneficiul programelor de cercetare împotriva SIDA.

Sharon Stone s-a confruntat cu o problemă de sănătate gravă în 2001, când a fost spitalizată din cauza unui anevrism cerebral – o hemoragie în creier, care poate să provoace un accident vascular cerebral -, după ce acuzase o serie de migrene puternice.

La gala de sâmbătă de la Milano, actriţa a purtat o rochie neagră decoltată, a zâmbit în faţa camerelor de filmat şi le-a spus jurnaliştii prezenţi la eveniment că se simte bine.

„Vă mulţumesc. Mă simt bine, sunt bine, iar starea mea de sănătate este bună. Sunt fericită să mă aflu aici”, a declarat Sharon Stone pentru Reuters Television.

„Sunt foarte fericită să mă aflu aici, pentru un eveniment care înseamnă atât de mult pentru mine”, a adăugat actriţa.

Reprezentanţii organizaţiei AmfAR (The American Foundation for AIDS Research) au precizat într-un comunicat oficial: „Sharon Stone a fost examinată de medici, care s-au asigurat că starea ei de sănătate este bună. Şi, la fel cum spunea chiar ea, nimic nu ar fi putut să o împiedice să participe la această gală”.

La eveniment au fost prezenţi designerii italieni Silvia Venturini Fendi şi Roberto Cavalli, dar şi Lapo Elkann, moştenitorul familiei care deţine grupul Fiat. Intervenţiile muzicale au fost asigurate de DJ-ul Mark Ronson şi rapperul Theophilus London.

Purtătoare de cuvânt a asociaţiei American Foundation for AIDS Research (Fundaţia Americană pentru Cercetări în domeniul maladiei SIDA), Sharon Stone şi-a construit o reputaţie solidă şi în afara industriei cinematografice de la Hollywood, participând la numeroase acţiuni de strângere de fonduri în scopuri caritabile. Sharon Stone a prezentat în ultimii ani gala amFAR, fundaţia de caritate înfiinţată de Elizabeth Taylor, care luptă contra maladiei SIDA şi organizează acest eveniment în fiecare an, în timpul Festivalului de Film de la Cannes.

Gala amFAR de la Cannes reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente mondene din Europa şi reuneşte în fiecare an numeroase staruri internaţionale. În 2011, la gala amFAR a fost strânsă o sumă de peste 7 milioane de dolari. Sharon Stone promovează cauzele acestei fundaţii de 16 ani.

Sharon Stone este actriţă şi producătoare de film. Ea s-a remarcat în filmul „Total Recall” (1990), în care a jucat alături de Arnold Schwarzenegger, şi a devenit celebră pe plan internaţional după rolul din „Instinct primar”, în 1992. Sharon Stone a primit un premiu Emmy pentru cea mai bună actriţă într-un serial de televiziune-dramă, în 2004, graţie rolului său de invitat special în serialul „The Practice”, dar şi un Glob de Aur, în 1995, pentru rolul din „Casino”, care i-a adus şi o nominalizare la Oscar.

În vara acestui an, Sharon Stone a venit în România pentru a filma, alături de Andy Garcia, pentru lungmetrajul „What About Love”, în regia lui Klaus Menzel.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Halucinant! Oana Ciocan nu știa că e despărțită de Jador! A aflat din presă. Declarații exclusive de la fosta cântărețului
Fanatik.ro
Fiica unui fost fotbalist se iubește cu un bărbat mai mare cu 8 ani. E fostul iubit al unei sportive celebre
Capital.ro
Tragedie în televiziune. Marele prezentator a murit la spital. A marcat micile ecrane timp de cinci decenii: Era o persoană unică
Playtech.ro
Ce înseamnă dacă România decide să declare criză pe piața carburanților. Cel mai negru scenariu prezentat de specialiști
Adevarul
Exod inversat. Statistica surprinzătoare a românilor care revin definitiv în țară
wowbiz.ro
Vești bune pentru pensionari! Primesc tichete sociale în valoare de 200 de lei. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Totul e pregătit! La ce dată va fi prezentat Gică Hagi la noua echipă
MediaFlux
Modificări în facturile la telefonie. Legea îi va obliga pe operatori să calculeze altfel
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj