Grupul infracţional de la DNA Ploieşti, cum funcţiona sistemul de „paradire” VIDEO

Martori inventați, presiuni și hărțuire pentru a obține denunțuri, falsificare de probe sau influențarea judecătorilor sunt doar câteva din capetele de acuzare pe care le au în comun toate denunțurile depuse până acum pe numele fostei șefe DNA și a procurorilor de încredere pe care îi folosea, în special cuplul de elită al DNA Ploiești, Mircea Negulescu și Lucian Onea. 
Romania TV
15 ian. 2019, 19:08
Grupul infracţional de la DNA Ploieşti, cum funcţiona sistemul de

Deși rolurile s-au schimbat și cei doi află acum cum e ”aerul” în boxa acuzaților, deși au apărut zeci de înregistrări de neimaginat, Negulescu și Onea încă se consideră… intangibili și nu renunță la aroganța care i-a făcut celebri. 

Rechizitoriul întocmit de Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție DEMASCĂ însă așa-zisa unitate de elită și prezintă modul de lucru, practicile abuzive și înscenările care se comiteau la DNA Ploiești. 

„Constrângerea exercitată asupra persoanei vătămate Cosma Vlad Alexandru s-a concretizat în profanarea de amenințări directe cu privire la faptul că inculpații Onea Lucian Gabriel și Negulescu Mircea o vor inculpa pe sora persoanei vătămate Cosma Andreea, într-o cauză penală.”

”Întregul material probator conduce la concluzia că Negulescu Mircea a urmărit, fie în mod direct, fie prin intermediul altor procurori, să transforme actul de justiție într-un act de răzbunare personală indiferent de metodele și mijloacele folosite. Astfel, persoanele care au încercat să sesizeze organele judiciare cu privire la fapte penale posibil săvârșite de Negulescu Mircea sau de apropiați ai acestuia au devenit țintele sale sau ale procurorilor care au funcționat și funcționează la DNA Ploiești.” 

Declaraţii incredibile şi toată schema în videoul de mai jos:

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ce echipă susțin Elizabeth Omoregie și Gabriela Moreschi la Cupa Mondială 2026. Cum s-au îmbrăcat fostele jucătoare de la CSM București
Capital.ro
Datoria publică a României urcă spre 90% din PIB. Estimările Comisiei Europene nu arată bine
Playtech.ro
De ce sunt atât de puternice cutremurele din Venezuela. Explicaţia geologilor despre fenomenul care se produce în adâncul Pământului
Adevarul
Scenariul alegerilor anticipate prinde contur. Un fost judecător CCR explică mecanismul de dizolvare a Parlamentului
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Blocaj în negocieri privind Guvernul! Liderii partidelor, discuții aprinse la Vila Lac
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?