Conace din judeţele Giurgiu şi Buzău, scoase la licitaţie pornind de la 275.000 de euro

Conacul Oteteleşanu, în stil Neoclasic, se află la 28 de kilometri de Bucureşti, în satul Grădinari, la doar cateva minute de ieşirea de pe autostrada A1, cu acces direct din drumul principal.

Marginit de râul Argeş şi învecinat cu pădurile vechii Valahii, conacul a fost construit cel mai probabil între 1890 – 1895 (conform arhitectului A. Crăciunescu).

Conacul Oteteleşanu poartă numele primului proprietar, Alexandru, nepotul lui Ioan (Iancu) Oteteleşanu, important om politic al României anilor 1850-1870, una din cele mai înstărite şi marcante figuri ale Bucureştiului acelor vremuri.

Construit în stilul specific arhitecturii franceze de sfarşit de secol XIX, când o campanie de construire de şcoli şi primării a reluat cu insistenţă arhitectura castelelor de secol XVII, conacul are un preţ de pornire de 360.000 de euro, iar valoarea lui este estimată la 400.000 – 500.000 de euro.

Destul de degradată, atât în exterior cât şi la interior, construcţia va necesita un proiect de reabilitare.

Clădirea are o suprafaţă construită de 800 mp şi o structură de S+P+1E+ pod, iar terenul are mai bine de 15.000 de mp şi coboară până pe malul Argeşului.

Proprietatea ar putea deveni casă de vacanţă, pensiune sau boutique-hotel, centru de evenimente, azil de bătrâni sau clinică de recuperare.

Conacul Procopie Casotta, aflat în satul Caşota, comuna Siliştea-Glodeanu (judeţul Buzău), are un preţ de pornire de 275.000 de euro şi o valoare estimată la 350.000 – 500.000 de euro.

La mai puţin de 70 de kilometri de Bucureşti, început în jurul anului 1872 şi finalizat în 1888, conacul Casotta este construit în maniera conacelor rurale franţuzeşti de secol XIX, care utilizau motive şi teme arhitecturale inspirate din castelele de pe Valea Loirei.

Destul de bogat decorată, clădirea are în centru un turn înalt, acoperişul conţine elemente de inspiraţie barocă, iar balustradele balcoanelor şi casei scărilor sunt realizate din fier forjat de foarte bună calitate. Stâlpii din lemn sculptat, cu interesante modele ţărăneşti, sprijină culoarul acoperit care leagă conacul de clădirea servitorilor.

Conacul este construit pe patru nivele: un subsol mare, din piatră şi bolţi din cărămidă, cu acces atât din interior, cât şi din exterior; parterul şi primul etaj, cu paisprezece camere de primire şi de locuit, precum şi terase; camera din turn, cu un cochet balcon şi o mansardă spaţioasă open-space, care poate fi transformată în spaţiu locuibil. Casa servitorilor are 8 camere.

La mijlocul secolului al XIX-lea, serdarul de origine aromână Athanasie Casotta a fost atestat prima dată ca proprietar, iar fiii acestuia, Alexandru şi Procopie, au fost menţionaţi ca moştenitori în jurul anilor 1870. Procopie Casotta a donat moşia, în 1910, către Eforia Spitalelor Civile, cu obligaţia ca din uzufructul ei să se construiască un spital şi o şcoală.

În perioada interbelică, moşia a fost în proprietatea Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor, iar clădirea conacului a fost folosită drept dormitor pentru elevii Şcolii Inferioare de Meserii „Procopie Casotta”. Donarea moşiei către o instituţie a statului a salvat de la naţionalizare domeniul, păstrându-i funcţiunea chiar şi după cel de-Al Doilea Război Mondial.

În 2006, moşia a trecut în proprietate privată şi, în prezent, conacul se află într-un proces laborios de restaurare.

Proprietatea ar putea deveni han sau pensiune cu restaurant şi cramă, centru de evenimente, reşedinţa permanentă sau de vacanţă, muzeu, sediu de firma sau fundaţie.