John Terry se retrage din naţională, din cauza federaţiei de la Londra

Căpitanul echipei Chelsea, John Terry, şi-a anunţat retragerea din naţionala Angliei, la vârsta de 31 de ani.
Romania TV
24 sept. 2012, 06:53
John Terry se retrage din naţională, din cauza federaţiei de la Londra

Simt că federaţia, continuând procedurile împotriva mea în condiţiile în care am fost găsit nevinovat de justiţie, a făcut de neconceput poziţia mea faţă de echipa naţională. Voi încerca acum să obţin performanţe cu Chelsea, la nivel naţional şi european„, a afirmat John Terry, informează bbc.co.uk.

Terry, selecţionat de 78 de ori în naţionala ţării sale, în perioada 2003-2012, va fi audiat, luni, la federaţia engleză, într-un caz de rasism, pentru care a fost deja achitat de justiţie. John Terry a fost achitat, în iulie, de justiţia britanică, în cadrul unui proces de cinci zile privind unele insulte rasiste presupuse a fi fost adresate de fotbalist unui adversar. Jucătorul în vârstă de 31 de ani a fost acuzat că l-a insultat pe un jucător de culoare al echipei Queens Park Rangers, Anton Ferdinand, fratele lui Rio Ferdinand de la Manchester United, în timpul unui meci din campionatul Angliei, care a avut loc în 23 octombrie 2011.

Acest caz a dus la pierderea banderolei de căpitan al naţionalei pe care a purtat-o Terry şi apoi la demisia selecţionerului Fabio Capello, care nu a fost de acord cu decizia luată în cazul jucătorului său.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit de unde are Bîrligea cele două oferte și ce sumă cere: „Joacă, bă, măcar pentru iubita ta!”. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România