Corina Creţu, reacţie după ce a fost acuzată că ar fi sprijinit falsificarea deficitului bugetar

Corina Creţu a reacţionat pe Facebook după ce a fost acuzată de liberali că ar fi sprijinit măsluirea deficitului bugetar.  Comisarul european a explicat care sunt măsurile luate pentru finanțările din fonduri comunitare.
Romania TV
20 ian. 2019, 18:24
Corina Creţu, reacţie după ce a fost acuzată că ar fi sprijinit falsificarea deficitului bugetar

„În legatură cu informaţiile lansate azi în presă de către purtătorul de cuvânt al PNL, doresc să fac urmatoarele precizări:

Încă de la începutul anului trecut, am avertizat autorităţile române asupra unui risc de decomitere de 830 de milioane de euro la nivelul Programului Operaţional Regional, subliniind în repetate rânduri nevoia de a depune proiecte care să acopere această sumă până la 31 decembrie 2018. Datorită eforturilor intense depuse de serviciile Comisiei Europene şi de autorităţile române, s-a evitat riscul dezangajării automate prin identificarea şi solutionarea blocajelor întâmpinate în procesul de implementare. Ţin să precizez că toate măsurile propuse pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene au fost făcute cu respectarea Regulamentelor de implementare a Fondurilor structurale şi de investitii europene, fiind supervizate de Serviciile Legale ale Comisiei Europene.

Iată câteva dintre aceste măsuri:

1. Modificarea mai multor programe operaţionale, pentru a direcţiona finanţarea dinspre priorităţile unde s-a înregistrat absorbţie redusă (de exemplu: transportul urban în oraşele mici), către acele domenii care prezentau o perspectivă mai bună de absorbţie(cum ar fi domeniul sănătăţii şi al întreprinderilor mici şi mijlocii);

2. Extinderea instrumentelor financiare şi fuziunea Programului Operaţional pentru IMM-uri cu Programul Operaţional Regional; modificare ce a avut un impact pozitiv privind absorbţia a 250 milioane de euro.

3. Extinderea eligibilităţii pentru noi tipuri de cheltuieli şi beneficiari – acest lucru a permis ca o serie de proiecte care nu au fost gândite iniţial să primească finanţare europeană – aşa numitele proiecte alternative – să fie luate în calcul pentru a primi finanţare. (De exemplu, a fost preluat pe fonduri europene proiectul prin care urmau să fie achiziţionate 700 ambulanţe din fonduri naţionale.)

Precizez că, în luna decembrie 2018, autoritățile din România au trimis spre aprobare Comisiei Europene proiecte în valoare de aproximativ 629 milioane euro. Din această sumă, 571 milioane de euro (adică 64% din totalul plăților intermediare din ultimii cinci ani) reprezintă cheltuieli pentru proiecte care au ajuns la Bruxelles în ultimele două săptămâni ale anului 2018.

Potrivit principiului gestiunii partajate, autorităţile naţionale sunt cele responsabile de selectarea proiectelor, bineînţeles cu respectarea legalităţii şi a regularităţii cheltuielilor. În cadrul auditurilor ulterioare, Comisia Europeană poate să revină și să auditeze o parte din aceste cheltuieli pentru a se asigura ca Bugetul UE este protejat.

În plus, doresc să subliniez faptul că Comisia Europeană a respectat procedurile în vigoare atunci când a acceptat cererile de plată depuse până la data de 31 Decembrie 2018 de către autoritățile romane, procedură aplicată tuturor statelor membre, în egală măsură.

În baza acelorași regulamente, în prezent, experţii Comisiei Europene analizează toate aceste cereri de plată și, în baza acestor evaluări, vor putea decide ulterior necesitatea efectuării unor audituri, în vederea stabilirii eligibilității acestor cheltuieli”, a scris Corina Crețu pe Facebook.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a scris într-o postare pe o reţea de socializare că deficitul bugetar anunţat de consilierul premierului Darius Vâlcov pentru 2018 este rezultatul unei „falsificări grosolane prin diverse scamatorii fiscale şi contabile”, cu sprijinul comisarului european Corina Creţu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
„Lui Pancu i s-a impus să-l bage pe Șucu Jr.!”. Declarația care aruncă în aer butoiul cu pulbere de la Rapid
Capital.ro
Curs valutar luni, 2 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la început de săptămână
Playtech.ro
Când ninge în București, conform AccuWeather. Prognoza meteo pentru noiembrie, influențată de ciclonul care aduce o răcire bruscă în România
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Florin Prunea nu s-a ferit: ”M-a enervat Ilie Dumitrescu aseară, am auzit ce a spus!”
MediaFlux
Se extinde lista de medicamente compensate. Ministrul Sănătății anunță 40 de noi medicamente și indicații
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT