Roberta Anastase NU consideră oportună contestarea la CCR a revocării ei din funcţie

Deputatul PDL Roberta Anastase precizează că a transmis conducerii partidului faptul că nu consideră oportună contestarea la CCR a revocării sale din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, susţinând că actuala majoritate trebuie să răspundă pentru îndeplinirea promisiunilor făcute.
Romania TV
24 sept. 2012, 08:37
Roberta Anastase NU consideră oportună contestarea la CCR a revocării ei din funcţie

„Am transmis conducerii partidului punctul meu de vedere cu privire la o posibilă depundere a unei contestaţii la Curtea Constituţională de către PDL, care să vizeze hotărârea Camerei Deputaţilor de revocare a mea din funcţia de preşedinte. În această adresă am explicat că eu nu consider oportună depunerea unei astfel de contestaţii”, precizează Anastase, într-o declaraţie remisă luni agenţiei MEDIAFAX.

Ea menţionează că a luat în considerare actuala configuraţie politică din Camera Deputaţilor şi priorităţile noii majorităţi.

„În plus, mi-am exprimat convingerea că numai actuala majoritate din legislativ trebuie să răspundă, în mod solidar cu guvernul pe care îl susţine, pentru respectarea promisiunilor electorale făcute. De asemenea, doresc să fac precizarea că, deşi demiterea mea a fost rodul unor abuzuri şi ilegalitaţi, cred, totuşi, că românii trebuie să vadă că USL exercită puterea politică în România şi a lor este responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă astăzi în ţară„, mai declară Roberta Anastase.

PDL a depus o sesizare la CC privind schimbarea lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului.

Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a precizat, joi, că, în cazul Camerei Deputaţilor, democrat-liberalii vor face o analiză din punct de vedere juridic şi a precizat că regulamentele Camerei Deputaţilor şi a Senatului sunt diferite.

„Vom discuta în forul de conducere al partidului, după ce vom analiza juridic. Juriştii analizează prevederile. Dacă juridic este întemeiată, vom depune o sesizare, după ce vom discuta acest lucru în Biroul Permanent de luni”, a menţionat Sulfina Barbu.

Legea de aprobare a OUG 38/2012 privind modificarea atribuţiilor Curţii Constituţionale (CC) a fost declarată, miercuri, neconstituţională.

În 18 iulie, Senatul, forul decizional, adoptase legea de aprobare a OUG privind funcţionarea Curţii Constituţionale (CC) în varianta Camerei Deputaţilor.

Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 38/2012 a modificat competenţa Curţii Constituţionale, în sensul că nu se mai poate pronunţa pe deciziile Parlamentului.

Pe de altă parte, în 9 iulie, CC a admis sesizarea de neconstituţionalitate formulată de 67 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal şi constată că soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională. PDL reclamase modificarea alin.(1) al art.27 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Fanii olteni l-au făcut praf pe Aurică Țicleanu și i-au bătut obrazul fostei glorii: „Ai uitat ce spuneai când ai fost la Leipzig cu Universitatea Craiova acum opt ani în Europa?“
Capital.ro
Călin Georgescu a fost demascat. Curtea de Conturi reclamă mii de euro încasați nelegal prin sporuri fictive și vechime inventată
Playtech.ro
Se dublează taxele pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Cât vor plăti șoferii din Bucureşti, conform unui proiec
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primul caz de hantavirus a fost confirmat în România! Este vorba despre un bărbat din Arad
iamsport.ro
Plângere la Tribunalul din Genova împotriva lui Dan Șucu pentru spălare de bani: ”Verificări penale și financiare asupra banilor utilizați în preluarea clubului”
MediaFlux
Situație la limită în Survivor 2026. Concurenții au parte de o provocare în premieră în acest sezon
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi