Asociaţia pentru Restaurarea Monarhiei cere autorităţilor să nu mai folosească Sala Tronului din Palatul Regal pentru dineuri

Asociaţia pentru Restaurarea Monarhiei cere autorităţilor să nu mai fie organizate diverse evenimente în Sala Tronului din Palatul Regal, "pentru că nu este sală de mese", precizând că pentru astfel de reuniuni există alte spaţii.
Romania TV
22 ian. 2019, 14:40
Asociaţia pentru Restaurarea Monarhiei cere autorităţilor să nu mai folosească Sala Tronului din Palatul Regal pentru dineuri

Reprezentanţii organizaţiei au protestat recent în faţa Palatului Regal din Bucureşti, faţă de utilizarea „acelui spaţiu cu o mare însemnătate istorică şi politică”.

„Demonstraţia noastră a avuc loc sub sloganul „Sala Tronului, nu sală de mese”, şase cuvinte care sintetizează obiectivul nostru. Dineul organizat cu prilejul reuniunii COSAC (Conferinţa Organelor Specializate în Afaceri Comunitare şi Europene) de la Bucureşti a fost al treilea eveniment nepotrivit care are loc în Sala Tronului în ultimele trei luni şi, potrivit presei, nu va fi cel din urmă. De aceea, ne anunţăm intenţia de a face proteste similare de fiecare când Sala Tronului, inima statalităţii româneşti decenii întregi, va fi transformată într-o umilă sala de mese. Facem apel la bun simţ şi la educaţie astfel încât demonstraţiile noastre să nu mai aibă motiv”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei.

Reprezentanţii acesteia reamintesc că „Palatul Regal are o cameră specială pentru dineuri, mai precis Sufrageria Regală, aflată sub Sala Tronului şi la fel de mare ca aceasta. Aici a organizat mereu recepţii Casa Regală, atât înainte de abolirea ilegală a monarhiei, cât şi în vremurile noastre”.

Legat de dineul COSAC, membrii Asociaţiei pentru Restaurarea Monarhiei au comunciat îngrijorările autorităţilor însă fără a primi un răspuns.

„Deşi apreciem că folosirea spaţiilor istorice ale României Regale arată importanţa acestora pentru prezentul românesc, aducând în faţă istoria unei demnităţi naţionale, considerăm că Sala Tronului rămâne un loc rezervat regalităţii româneşti, fiind purtătoarea tradiţiilor monarhice ale unei statalităţi pe care – considerăm noi – suntem datori să o recuperăm numai prin restabilirea monarhiei constituţionale ca formă de guvernământ şi nu prin folosirea acestui loc drept o sală elegantă în care s-a aflat cândva Tronul Regilor României”, spun membrii Asociaţiei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT