Gordon: Suntem mulţumiţi că Guvernul României respectă deciziile Curţii Constituţionale

Philip Gordon, adjunctul secretarului de stat al SUA, Hillary Clinton, a declarat că Administraţia SUA este mulţumită de faptul că Guvernul de la Bucureşti îşi menţine angajamentul de a respecta deciziile Curţii Constituţionale.
Romania TV
24 sept. 2012, 10:04
Gordon: Suntem mulţumiţi că Guvernul României respectă deciziile Curţii Constituţionale

„În România, ne-am exprimat îngrijorările privind ameninţările la adresa instituţiilor democratice şi independenţa sistemului judiciar. Am fost în mod particular îngrijoraţi cu privire la modul de desfăşurare a referendumului de demitere a preşedintelui (Traian Băsescu – n.r.), deoarece Guvernul a părut că schimbă regulile în timpul procesului şi erau acuzaţii credibile de fraudă la vot şi încercări de constrângere a Curţii Constituţionale. Suntem mulţumiţi să vedem că Guvernul îşi menţine angajamentul de a respecta deciziile Curţii Constituţionale. Avem speranţa că România va depăşi această criză cu un angajament reînnoit pentru menţinerea puterii şi independenţei instituţiilor sale democratice”, a afirmat Gordon într-un discurs rostit la un forum despre Europa Centrală desfăşurat la Washington DC.

De asemenea, Gordon a evidenţiat că alianţa SUA cu ţările Europei Centrale are rădăcini şi în angajamentul comun de a respecta valorile democratice.

„Deoarece alianţa noastră este bazată pe aceste valori comune, nu am avut rezerve de timiditate în a aminti partenerilor noştri de obligaţiile lor de a promova şi proteja principiile democratice”, a mai spus Gordon.

Philip Gordon, asistent al secretarului de stat american, Hillary Clinton, a făcut în 13 august o vizită la Bucureşti, „pentru a discuta despre îngrijorarea Statelor Unite în legătură cu ultimele acţiuni guvernamentale care ameninţă separarea democratică a puterilor în stat şi slăbesc independenţa instituţiilor statului”. El a avut întâlniri cu Traian Băsescu, suspendat din funcţie la acea vreme, cu preşedintele interimar de atunci, Crin Antonescu, cu premierul Victor Ponta, dar şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.

La finalul vizitei, Philip Gordon a declarat că SUA susţin cele 11 puncte redactate de CE la adresa autorităţilor de la Bucureşti, precizând că a auzit „ceea ce trebuia” de la oficialii români cu care a discutat, rămânând de văzut dacă aceştia vor respecta ce au spus.

„Am venit şi pentru a exprima aceste preocupări. Au existat, aşa cum se ştie, acuzaţii credibile de vot ilegal masiv la referendum, au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanţi, care ar schimba cvorumul de vot şi, se pare, încercări de presiune asupra Curţii Constituţionale privind validarea referendumului. Toate aceste acuzaţii au ridicat semne de întrebare privind legitimitatea oricărui rezultat care este aşteptat”, a spus Philip Gordon.

De asemenea, Philip Gordon a spus, într-o întâlnire la Bucureşti cu reprezentanţi ai societăţii civile, că nu s-ar fi aflat în România la mijlocul lunii august dacă Statele Unite nu ar fi avut senzaţia că aici se întâmplă ceva foarte important şi care alunecă în direcţia greşită.

Departamentul de stat a publicat remarcile făcute de Philip Gordon, asistent al secretarului de stat american, Hillary Clinton, la o întâlnire cu reprezentanţi ai societăţii civile, care a avut loc în timpul vizitei la Bucureşti.

„Voi fi foarte deschis: suntem îngrijoraţi la Washington în legătură cu evoluţiile de aici. Le urmărim foarte atent. Eu n-aş fi fost aici, la mijlocul lunii august, dacă nu ar fi fost ceva, dacă nu am fi avut senzaţia că se întâmplă ceva foarte important şi care alunecă în direcţia greşită, motiv pentru care este foarte important pentru mine să fiu aici”, a spus Gordon, potrivit sursei citate.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu la FCSB: „Nu voi ajunge niciodată acolo!”
Capital.ro
Pensii 2026. Nu te găsește poștașul acasă? Ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România