Fost secretar de stat din Ministerul Justiţiei, afirmaţii incendiare. A existat o „listă neagră” cu nume şi pedepsele ce trebuiau date

În urmă cu doi ani, fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Ovidiu Puţura a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru dare de mită. Puţura a povestit despre condamnarea sa, pe care o consideră nedreaptă şi despre cum lucra „sistemul”.
Iulian Tudor
24 ian. 2019, 09:08
Fost secretar de stat din Ministerul Justiţiei, afirmaţii incendiare. A existat o

„Procurorii au spus că i-am promis altei judecătoare că voi frauda un examen la care participa băiatul acesteia. În schimb aș fi cerut un favor, să mă ajute într-un dosar civil. Condamnarea a fost pentru un pic altceva. Ofertă de foloase nepatrimoniale, lista locurilor ce urmau să fie scoase la concurs, o listă ce era publică. La Înalta Curte au considerat că nu există acea promisiune, dar comportamentul pe care l-am avut a fost considerat promisiune. Această faptă abstractă a fost considerată dare de mită. La Înalta Curte îți cunosc gândurile. Deși eu nu solicitam nimic judecătoarei, doream ceva. A fost o diferență foarte mare de tratament. Judecătoarea nu a fost suspendată, arestată, nimic. Fapta de dare de mită ale limitele de pedeapsă la jumătate față de luarea de mită. După ce s-a schimbat procurorul de caz și eu am fost condamnat, am observat că a fost trimisă în judecată și cealaltă parte” a spus Ovidiu Puțura, potrivit antena3.ro.

Citeşte şi Băsescu: S-au făcut abuzuri la umbra protocoalelor. Dosarele în care au fost utilizate planurile comune SRI-Justiţie trebuie redeschise

Ovidiu Puţura a vorbit şi despre existența „culoarelor” din Justiție, pentru anumite dosare care trebuiau să primească o anumită soluție.

„Culoarele din Justiție chiar existau. Un dosar care trebuia să aibă o anumită soluție mergea pe un anumit culoar. Am fost informat inclusiv de influența pe care avea să o exercite SRI asupra unor judecători. Așa am ajuns la Comisia pentru controlul SRI la Parlament, am povestit de astfel de presiuni, coordonate de la SRI de generalul Dumbravă, care ținea legătura cu anumiți judecători, pe anumite dosare” a continuat fostul secretar de stat.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Ce i-a spus Alisia patroanei fermei din Bihor înainte să fie omorâtă. Conversațiile secrete purtate de tânără cu o prietenă nasc noi controverse
Capital.ro
Elena Udrea primește o lovitură grea de la ANAF. Fiscul îi vinde terenurile. Cât costă proprietățile sechestrate
Playtech.ro
Cum poți plăti aproape la jumătate pentru o vacanță în România. Perioadele și locurile unde prețurile scad semnificativ
Adevarul
Cum a schimbat creșterea TVA pentru locuințe noi piața imobiliară. „Oamenii sunt mai atenți la calitatea proiectului, la reputația dezvoltatorului”
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Aurelia, o arhitectă de 30 de ani din Timișoara, a fost găsită moartă în râul Bega. Telefonul fetei, abandonat pe malul apei
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
La Dolce Vita Orient Express. Cum arată trenul pregătit pentru noua rută Roma-Istanbul. Vor fi 2 opriri și în România
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi