Scandal la Colegiul Gh. Şincai. Directoarea refuză să semneze contractul cu Primăria. Dascălii sunt solidari cu ea şi vor să facă grevă

Scandal de amploare la unul dintre cele mai mari licee din Capitală. Primăria Sectorului 4 şi Inspectoratul Şcolar Bucureşti forţează demiterea Silviei Mușătoiu, directoarea de la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai, din cauză că aceasta nu doreşte semnarea contractului cu primăria.
Ionela Marcu
29 ian. 2019, 15:04
Scandal la Colegiul Gh. Şincai. Directoarea refuză să semneze contractul cu Primăria. Dascălii sunt solidari cu ea şi vor să facă grevă

În apărarea directoarei a sărit în primul rând corpul profesoral de la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai, cei 40 de dascăli ameninţând cu greva, dar şi elevii şi profesori de la alte unităţi de învăţământ. Concret, profesorii de la Şincai au semnat o scrisoare deschisă prin care se declară solidari cu directoarea Silvia-Mihaela Mușătoiu, cea care refuză să semneze un contract întocmit de Primăria Sectorului 4, pe care îl consideră abuziv. Cadrele didactice avertizează că nu vor mai intra la ore, dacă situația nu se remediază.

Scrisoarea a fost publicată pe Facebook de Alexandra Chirea, profesoară de limba franceză în cadrul liceului.

Prezentăm, integral, textul documentului:

Doamnei Ministru al Educației, Ecaterina Andronescu

Domnului Primar al Sectorului 4, Daniel Băluță

Doamnei Inspector General, Mihaela Neacșu

Doamnei Inspector Școlar Pentru Management Educațional, Gabriela Postescu

Silvia-Mihaela Mușătoiu, director al Colegiului Național “Gheorghe Șincai”, refuză să semneze contractul de management administrativ- financiar întocmit de Primăria Sectorului 4, contract diferit de cel reglementat prin ordinul Ministerului Educației Naționale. Motivul pentru care doamna director Mușătoiu nu este de acord să semneze acest contract este clauza de la punctul C- Drepturile și obligațiile directorului, punctul 7 I, la care este adăugată, în mod abuziv, precizarea: “achizițiile publice efectuate în condițiile Legii nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare , vor fi realizate doar cu aprobarea prealabilă a Primarului sectorului 4 al Municipiului București.” Acest lucru presupune ca toate achizițiile făcute de scoli să se opereze prin firmele agreate de Primăria Sectorului 4 și reprezintă un abuz. În urma acestui refuz, doamna director a primit o notificare prin care a fost înștiințată că finanțarea de bază și finanțarea complementară nu se vor putea face de către Consiliul Local al Sectorului 4. Doamna director Mușătoiu este de acord să semneze contractul de management standard, reglementat de MEN, și nu varianta modificată abuziv.
Noi, profesorii Colegiului Național “Gheorghe Șincai” din București, nu putem rămâne cu ochii larg închiși în fața nedreptății și nu putem, prin natura profesiei noastre și prin felul nostru de a fi, să ne abatem de la principii sănătoase. Avem convingerea că lucrurile se pot rezolva în spiritul legii. Declarăm prin prezenta că ii acordăm toată susținerea noastră doamnei director Silvia Mușătoiu. In cazul demisiei domniei sale, refuzăm să ne desfășurăm activitatea sub conducerea unui alt director si vom declanșa grevă generală. Directorul nostru a obținut nota 10 la examenul pentru ocuparea acestui post, este un om competent, neșantajabil, profesionist, un profesor cu dragoste și cu grijă față de școală. O școală de notă 10 are nevoie de un director de nota 10.
Speram că nu vom fi puși în postura ingrată de a nu intra la ore. Dacă vom fi, totuși, nevoiți să recurgem la acest gest, o vom face în primul rând pentru elevii noștri, care trebuie să învețe, prin exemplul profesorilor lor, că, în fața nedreptății, e nevoie de coloană vertebrală.
Cu încredere,
Colectivul de Profesori (alături de cadrele didactice auxiliare și nedidactice) al Colegiului Național “Gh. Șincai”.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Bomba momentului în televiziune! Diana Bart semnează cu Antena Stars?!? Cum a fost surprinsă de paparazzii Spynews.ro
Fanatik.ro
Țara unde fostul fotbalist din SuperLigă își deschide afacerea cu care dă o importantă lovitură financiară. Locația se află într-una dintre cele mai frumoase zone din lume
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Amenzi de 30.000 de lei pentru persoanele fizice: Vom monta camere
Playtech.ro
Toate măsurile fiscale pentru 2026. Pentru ce vor plăti românii impozite mai mari şi taxe de anul viitor
Adevarul
Obiectul misterios descoperit în colonul unui pacient. Medic chirurg: „M-a înțepat în deget, m-a făcut să îngheț”
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Un bărbat din Capitală a ajuns să fie operat de urgență, după ce a fost înjunghiat de vecinul său băut
iamsport.ro
ȘOCANT! MM Stoica l-a dat afară de la FCSB după ce l-a prins că sifonează informații din club: 'Atât de mare era obsesia'
MediaFlux
Impozit locuință de la 1 ianuarie 2026. Cum cresc taxele la apartamente și case CALCULE
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu