Primarul Buzăului, despre alocările bugetare: Dacă Guvernul vrea să ne ia din bani, să ne ia şi din atribuţii

Primarul social-democrat al Buzăului, Constantin Toma, a declarat că administraţiile publice locale nu se mai pot descurca cu banii ce le sunt distribuiţi de la Bucureşti şi susţine că acest mod de distribuire a sumelor de la centru nu este corect, ţinând pe loc municipiile şi judeţele. ”Dacă Guvernul vrea să ne ia din bani, să ne ia şi din atribuţii”, a declarat Toma.
Romania TV
30 ian. 2019, 09:20
Primarul Buzăului, despre alocările bugetare: Dacă Guvernul vrea să ne ia din bani, să ne ia şi din atribuţii

Edilul şef al Buzăului a declarat, miercuri, pentru News.ro că a participat la întâlnirea de marţi cu conslierul premierului Darius Vâlcov şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, în care s-a încercat ca ”primarii să fie întorşi unul împotriva celuilalt”.

”A fost o întâlnire lungă în care domnul Vâlcov şi domnul Teodorovici au încercat, şi sper că nu au reuşit, să ne pună unii împotriva altora: primarii de municipii impotriva primarilor de oraşe, primarilor de comune şi preşedinilor de consilii judeţene. Am fost circa 30 de primari de mari oraşe, pozitia primarilor a fost foarte clară şi am votat în unanimitate, în sensul să nu mai impărţim sărăcia: banii care se strâng la Bucureşti sunt bani care se strâng din unităţile teritoriale şi trebuie să ni se deamai mult. În Uniunea Europeană se dă între 30 şi la 60 la sută din bugetele naţionale pentru funcţionare şi pentru investiţii în localităţi. Trebuie să înţeleagă că dacă se dezolvată localităţile se dezoltă şi ţara”, a declarat primarul Buzăului.

Citeşte şi: Primarii de municipii continuă discuţiile cu Ministerul Finanţelor pe tema alocărilor bugetare. Edilii ameninţă cu proteste

Toma a adăugat că nu este corect ca banii să se strângă la Bucureşti, iar de aici să fie împărţiţi localităţilor.

”Acest model de dezvoltare a Romaniei, totul se strânge la Bucuresti şi se face distribuire de aici, nu e corect, nu putem mări competitivitatea şi atractivitatea oraşelor aşteptând de la Bucureşti. Aseară, practic, primarii de municipii am dat un termen ca până azi la 12.00 să primim un răspuns foarte
clar pentru că, în ultimii 2 ani, ni s-au tăiat din bani şi nu e un lucru corect. Trebuie să investim ca oamenii să nu mai plece în străinătate, să atragem noi investitori”, spune edilul şef al Buzăului.

Toma a precizat că, la întâlnirea de marţi seară, toţi primarii, indiferent de partidul din care fac parte, au avut aceeaşi poziţie: ”Suntem cu toţii foarte porniţi şi e remarcabil că am avut o singură voce, chiar dacă eram din PSD, PNL sau UDMR. A fost aceeaşi voce: Guvernul să ne dea banii pe care îi merităm.  Lucrurile au incercat să fie duse într-o singură direcţie: impozitul pe venitul global să se ducă intregral la administraţiile locale, respectiv primării şi consilii judetene, dar acest lucru reprezintă foarte putin, cam 10 la sută din bugetul naţional. Aşteptările noastre sunt mai mari. Suntem nemultumiţi că nu putem face faţă. Peste 70 la sută din serviciile publice din ţară sunt plătite de administraţiile publice locale şi nu e  în regulă.  Dacă Guvernul vrea să ne ia din bani să ne ia şi din atribuţii, să plătească ei mai multe dări pe care avem le dat ca primării”, a conchis primarul Buzăului.

Primarii de municipii au transmis, miercuri, că cer în continuare o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă, după ce la discuţiile de marţi au participat doar consilierul acesteia Darius Vâlcov şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

De asemenea, primarii reiterează ideea că vor alocarea unei treimi din bugetul naţional către autorităţile locale, măsura fiind în acord cu realităţile europene.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat că miercuri va prezenta varianta finală, însă primarii ameninţă cu proteste în faţa Guvernului, dacă propunerile nu le sunt acceptate.

DailyBusiness
Ucraina elimină limbile rusă și „moldovenească” de pe lista limbilor protejate. Româna își păstrează statutul oficial
Spynews
Cristina Cioran, însărcinată pentru a treia oară? „Poate chiar acum am o veste”. Cum este viața ei cu doi copii
Fanatik.ro
Dialogul uluitor în timpul meciului cu Austria avut de Mircea Lucescu cu un ziarist: “Nea Mircea, nu schimbi nimic?!” Răspunsul genial al selecționerului
Capital.ro
România a pierdut o voce inconfundabilă. 3 ani dureroși de când marea noastră cântăreață s-a stins. A fost prima și în Top Capital Femei de Succes
Playtech.ro
Compania cu cel mai mare preţ al energiei electrice. Cine are cel mai mic tarif
Adevarul
Ar trebui să ne îngrijoreze înmulțirea șacalilor? „Lumea are impresia că haite masive bântuie și pustiesc”
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
S-a aflat cine este mama ucisă pe trecerea de pietoni. Anunțul spitalului despre ce se întâmplă în aceste momente cu fetița de 2 ani
Cancan.ro
Ea e Elena, femeia ucisă pe trecerea de pietoni! Mai avea un băiețel de 10 ani acasă, care o suna continuu după ce își dăduse ultima suflare
iamsport.ro
”Nici pentru 10 milioane de euro!” Cele cinci oferte ”cu hârtiile pe masă” primite de Dan Petrescu după despărțirea de CFR Cluj
MediaFlux
Se dau banii pentru încălzirea locuințelor. Cum poți beneficia de sprijin
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul tragediei din Berceni! Imaginile filmate surprind momentul în care femeia este spulberată de pe trecerea de pietoni în timp ce împinge căruciorul
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025