Fiul ministrului Sănătăţii a câştigat concursul pentru şefia Spitalului Clinic Judeţean din Oradea

Ritli Ladislau Csongor, fiul ministrului Sănătăţii, Ritli Ladislau, a câştigat concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Clinic Judeţean din Oradea, el fiind singurul candidat, după ce Gavril Grebenişan, care deţinea interimar această funcţie, s-a retras luni dimineaţă.
Romania TV
24 oct. 2011, 14:49
Fiul ministrului Sănătăţii a câştigat concursul pentru şefia Spitalului Clinic Judeţean din Oradea

Ritli Ladislau Csongor a fost declarat câştigător al concursului pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Clinic Judeţean din Oradea. Informaţia apărea pe site-ul unităţii medicale luni, la ora 14.00, cu toate că, potrivit anunţului de desfăşurare a concursului făcut săptămâna trecută de către Primăria Oradea, pentru luni era programată doar prima probă din cele trei, şi anume testul-grilă pentru verificarea cunoştinţelor din legislaţia privind managementul unităţilor sanitare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform rezultatelor publicate pe site-ul Spitalului Clinic Judeţean din Oradea, Ritli a participat, tot luni, la proba de susţinere a proiectului de management, programată pentru miercuri, şi la interviul în faţa membrilor comisiei de concurs, probă programat să aibă loc joi.

Potrivit anunţului de pe site-ul unităţii medicale, fiul ministrului Sănătăţii a obţinut la testul-grilă nota 9.20, iar la celelalte două probe a fost notat cu 10.

Contactat de corespondentul Mediafax pentru a explica de ce concursul, care trebuia să aibă loc pe durata a patru zile, s-a încheiat după o singură zi, preşedintele Comisiei de concurs, viceprimarul municipiului Oradea Gheorghe Carp, a afirmat că aşa au decis membrii acestei comisii.

„Dacă celălalt candidat (Gavril Grebenişan – n.r.) s-a retras, membrii comisiei au decis să organizeze toate trei probele într-o singură zi. Şi aşa nu mai are cine să conteste rezultatele”, a declarat Carp.

Comisia de concurs a fost formată din viceprimarul Gheorghe Carp (de profesie medic, preşedintele comisiei), juristul Adrian Cocoş (şef al Direcţiei de Resurse Umane a Ministerului Sănătăţii, post pe care îl ocupă prin detaşare, el fiind anterior şeful serviciului de resurse umane al DSP Bihor, instituţie pe care a reprezentat-o în comisie) şi conferenţiarul universitar dr. Ciprian Brisc (reprezentant al Facultăţii de Medicină şi Farmacie a Universităţii Oradea).

Ritli Ladislau Csongor a fost singurul candidat la concursul pentru şefia Spitalului Clinic Judeţean din Oradea după, ce luni dimineaţă, cu două ore înaintea începerii primei probe, managerul interimar al unităţii Gavril Grebenişan şi-a retras dosarul.

„Mi-am retras candidatura. Fiecare să înţeleagă ce doreşte”, a declarat Grebenişan.

Ritli Ladislau Csongor a fost manager al Spitalului Clinic de Recuperare din Băile Felix până în anul 2009, după care a devenit consilier al lui Cseke Attila la Ministerul Sănătăţii, unde avea atribuţii pe linie juridică, încetând raporturile de muncă odată ce tatăl său, doctorul Ritli Ladislau, a preluat conducerea ministerului, în luna august a acestui an.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT