Ministrul Sănătăţii: Nivelul clorului în apă e în limitele admise azi. Până la finalizarea analizei microbiologice recomandăm prudenţă

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că analizele făcute joi de Direcţia de Sănătate Publică au indicat că nivelul clorului în apă este în limitele admise. Sorina Pintea a adăugat, însă, că recomandările făcute miercuri seară de Ministerul Sănătății sunt formulate de specialiști și se mențin, până când vor fi cunoscute rezultatele finale ale analizelor microbiologice ale apei, lucru care va mai dura câteva zile.
Romania TV
31 ian. 2019, 13:48
Ministrul Sănătăţii: Nivelul clorului în apă e în limitele admise azi. Până la finalizarea analizei microbiologice recomandăm prudenţă

„În urmă cu cinci minute, doamnele doctor de la Direcţia de Sănătate Publică ne-au prezentat buletinul de analize al probelor recoltate astăzi (joi – n.r.). S-au recoltat 14 probe în sectoarele 4, 5 şi 6, iar nivelul clorului în apă este în limitele admise. Până la finalizarea analizei microbiologice recomandăm prudenţă”, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă.

Ea a dat asigurări că recoltarea probelor a fost făcută de personal specializat. 

Ministerul Sănătăţii a anunțat, miercuri seară, că recomandă bucureştenilor să nu folosească apa de la robinet care miroase puternic a clor pentru băut, prepararea hranei sau igiena personală, după ce analizele de laborator au arătat că s-a folosit clor peste limita legală la tratarea apei în urma unei poluări cu amoniu produse pe râul Argeş. 

Reprezentanţii Apa Nova au recunoscut, miercuri, că există o problemă din cauza topirii bruşte a depunerilor de gheaţă şi zăpadă, dar susţineau că apa este potabilă şi respectă standardele de calitate.

Joi dimineaţă, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat că analizele efectuate în laboratoarele DSP pe probe prelevate din apa furnizată în sectoarele 5 şi 6 au fost făcute după ce mulţi bucureşteni au reclamat calitatea apei şi au arătat că nivelul de clor este depăşit, fiind încă în lucru testele pentru metale grele şi alte microorganisme. Pintea a spus că reprezentanţii Apa Nova au cerut recoltarea de probe împreună cu DSP şi analizarea acestor în laboratoriul propriu, ceea ce „nu este conform uzanţelor”.

„Inspectorii DSP au prelevat probe pe care le-au analizat constatând o depăşire a nivelului de clor peste limitele legale admise. De asemenea, acest lucru a fost comunicat firmei Apa Nova împreună cu o adresă prin care i se cerea acesteia să posteze pe site că depăşirile de clor sunt peste limitele legale admise şi că se recomandă nefolosirea în acest moment a apei. Lucru care nu s-a întâmplat. Conform uzanţelor, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a informat Ministerul Sănătăţii, Ministerul Sănătăţii aseară a convocat specialiştii care au consultat ghidurile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ştiind că, responsabili fiind de sănătatea publică, trebuie să informăm populaţia din sectoarele 5 şi 6 care este rezultatul probelor pe care inspectorii le-au prelevat”, a afirmat Sorina Pintea.

Ea a precizat că ministerul a recomandat, nu a obligat populaţia să nu folosească apa de la robinet, considerând necesar „că fiecare trebuie să ia o decizie cunoscând faptele”.

„Testarea pentru metale grele şi alte microorganisme durează un anumit timp. De aceea am spus şi acest lucru, că aşteptăm şi aceste rezultate de laborator pentru a le comunica populaţiei. Nu am spus nicio clipă că apa nu este potabilă. Între apă cu nivel de clor ridicat şi apă potabilă există o diferenţă. De altfel, DSP, în cursul dimineţii, a prelevat probe pentru a testa clorul în sectorul 3. Acolo n-au fost probleme. Prin urmare, au şi comunicat acest lucru. Dar eu cred că Ministerul Sănătăţii a fost responsabil şi a comunicat exact ceea ce s-a întâmplat”, a spus Sorina Pintea.

Ea a adăugat că Ministerul Sănătăţii nu s-a gândit să ducă „o luptă” cu cineva şi că îşi respectă obligaţiile privind sănătatea publică.

În scandalul apei pentru bucureşteni a intervenit şi primarul Capitalei. Gabriela Firea a anunţat că i-a scris președintelui Klaus Iohannis și a sesizat și SRI pe tema scandalului privind apa cu clor din București. De asemenea, Firea a ameninţat cu rezilierea contractului cu APA Nova dacă se dovedeşte că analizele lor au fost eronate. 

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Joao Paulo și Jovo Lukic, out! FIFA, lovitură pentru FCSB și Universitatea Cluj după calificările istorice obținute de Capul Verde și Bosnia la CM 2026. Update
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Vârsta de pensionare ar putea crește până la 70 de ani. Cine e vizat
Playtech.ro
Mașinile second-hand din străinătate, mai periculoase decât cele folosite doar în România. Mărcile cu cele mai mari probleme
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?