Preţurile locuinţelor au crescut cu 5,3%, în 2018

Preţurile solicitate de vânzătorii de locuinţe s-au majorat, per ansamblu, cu 5,3%, în anul 2018, ceea ce arată că tendinţa de temperare a scumpirilor de pe piaţa rezidenţială s-a accentuat vizibil, în condiţiile în care în 2017 şi 2016 erau consemnate creşteri de 9,1% şi, respectiv, 12,4%, se arată într-o analiză de specialitate.
Alina Costache
04 feb. 2019, 10:44
Preţurile locuinţelor au crescut cu 5,3%, în 2018

De menţionat că, în trimestrul IV din 2018, nivelul preţurilor se situa cu 27,6% sub cel înregistrat în urmă cu zece ani (T4 2008). Proprietăţile rezidenţiale din România (apartamente şi case) s-au apreciat cu 1,6% în T IV 2018 faţă de T III.

Trendul de încetinire a ritmului scumpirilor pe piaţa locuinţelor este confirmat şi de statisticile oficiale privind preţurile de tranzacţionare ale proprietăţilor rezidenţiale din România. Conform datelor remise de Imobiliare.ro, cele mai recente date publicate de Eurostat şi Institutul Naţional de Statistică (INS) arată, pentru al treilea pătrar din 2018, un plus de 4,3% în Uniunea Europeană (faţă de perioada similară din 2017), în vreme ce, pe piaţa locală, avansul anual a fost ceva mai accentuat, şi anume 5,7%.

Dintre marile oraşe, Braşovul s-a situat în fruntea clasamentului scumpirilor, atât în T4 2018, cât şi pe parcursul întregului an. Aici, pretenţiile vânzătorilor de apartamente au consemnat un avans trimestrial de 1,6% şi, respectiv, unul anual de 7,5%, până la o valoare de 1.080 euro/mp.

În Timişoara, preţurile s-au majorat cu 1,2% în T4 şi, respectiv, cu 7,1% în 2018, ajungând la o valoare de 1.200 euro/mp. În Constanţa, creşterea la trei luni a fost de 0,6%, iar cea anuală de 6,6%, suma medie solicitată pentru un apartament ajungând la 1.140 euro/mp.

Tendinţa de temperare a scumpirilor este vizibilă inclusiv în Cluj-Napoca, unde apartamentele s-au apreciat cu 0,9% în ultimul trimestru din 2018 şi, respectiv, cu 6,2% pe parcursul întregului an, până la o valoare de 1.530 euro/mp.

Bucureştiul ocupă poziţia a cincea în clasamentul creşterilor de preţ, cu un avans trimestrial de 1,1% şi unul anual de 5,8%, până la 1.300 euro/mp.

Municipiul Iaşi se situează pe ultimul loc în materie de scumpiri, avansul anual cifrându-se aici la 3,4%, în contextul unei scăderi de 0,1% în T4 2018, până la o valoare de 980 euro/mp.

Dacă cele mai scumpe apartamente pot fi găsite în oraşele mai sus-menţionate, acestora adăugându-li-se şi Craiova, cu o medie de 1.090 euro/mp, cele mai accesibile reşedinţe de judeţ sunt tot acelea din jumătatea de sud a ţării. Pe primul loc din acest punct de vedere se situează în continuare Reşiţa, unde preţul mediu solicitat s-a menţinut la 500 euro/mp, iar pe locul al doilea se află Giurgiu, cu o medie de 520 euro/mp. Acestea sunt urmate de Alexandria, unde un apartament poate fi achiziţionat cu 590 euro/mp, Târgovişte (630 euro/mp) şi Drobeta Turnu Severin (640 euro/mp).

Pe de altă parte, datele analizei Imobiliare.ro arată şi o scădere a ofertei totale de locuinţe, în consonanţă cu ceea ce s-a întâmplat cu cererea. Astfel, numărul total de proprietăţi rezidenţiale disponibile spre vânzare în oraşele mari ale ţării (apartamente şi case construite înainte de anul 2000) s-a diminuat, pe parcursul a 12 luni, cu 7,2%.

Scăderi au fost consemnate în Braşov (-16,2%), Cluj-Napoca (-13,2%), Iaşi (-9%), Bucureşti (-6,7%) şi, Timişoara (-4%). Singura excepţie este Constanţa, unde oferta de locuinţe s-a majorat cu 9,4% în ultimele 12 luni.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
FCSB – Dinamo în sferturi și Rapid – Craiova în semifinalele din Cupa României? Toate calculele după tragerea la sorți a grupelor
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan și PNL! Au pierdut toate procesele
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat