Accident grav în Mehedinţi. 11 persoane au fost rănite, după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un parapet

Un număr de 11 persoane au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier, marţi dimineaţa, pe DN 67, între Drobeta Turnu Severin şi Motru, în zona Ciovârnăşani, comuna Siseşti.
Alina Costache
05 feb. 2019, 06:21
Accident grav în Mehedinţi. 11 persoane au fost rănite, după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un parapet

Un microbuz cu 16 pasageri la bord a intrat într-un parapet de pe marginea DN 67, marţi dimineaţa, în zona localităţii Ciovârnăşani, comuna Siseşti, judeţul Mehedinţi. 11 dintre călători au avut nevoie de îngrijiri medicale. În total, în microbuz se aflau 16 persoane.

„În această dimineaţă, în dispeceratul ISU, a fost anunţat un accident rutier, în care un microbuz a intrat într-un parapet, pe DN67, în zona Ciovârnăşani, comuna Siseşti. Apelantul, un pasager al microbuzului, a anunţat că toate persoanele din mijlocul de transport s-au autoevacuat, nefiind persoane încarcerate, însă două dintre acestea acuzau dureri. Dintre cele 16 persoane evaluate de echipele medicale, 11 au necesitat îngrijiri medicale, suferind traumatisme uşoare şi atacuri de panică, fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Drobeta Turnu Severin, pentru investigaţii suplimentare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta al judeţului Mehedinţi, Raluca Tîrcă.

Potrivit sursei citate, la locul evenimentului au fost mobilizate opt echipaje medicale, dintre care şapte ambulanţe SAJ, o autospecială SMURD, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi trei echipaje de poliţie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„Gigi Becali a interzis la Palat un mare om de fotbal”. Gluma zilei, inspirată din cartea lui Marcel Pușcaș
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT