Consiliul pentru Combaterea Discriminării a fost sesizat în cazul liceelor care îi dau afară pe elevii cu media sub 8

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost sesizat astăzi, de un ONG din Brașov, cu privire la regula prin care mai multe Colegii naționale îi dau afară pe elevii care nu ating media de 8 sau 8.50, a declarat pentru Edupedu.ro președintele instituției, Csaba Asztalos.
Alina Costache
05 feb. 2019, 08:30
Consiliul pentru Combaterea Discriminării a fost sesizat în cazul liceelor care îi dau afară pe elevii cu media sub 8

Fenomenul Braşov ajunge la CNCD. „Nu este o speță simplă. Eu am cunoștință de o decizie a unei instanțe din București, în cazul unui colegiu privat care are această regulă ca elevii să obțină media 8 pe trimestru, în caz contrar să părăsească instituția de învățământ. Decizia instanței în cazul acestui colegiu privat a fost în favoarea instituției de învățământ. Deci nu a declarat această regulă ca fiind una nelegală”, a declarat Csaba Asztalos, pentru Edupedu.ro.

Întrebat dacă forma de finanțare a școlii nu schimbă analiza, președintele CNCD a declarat: „din punctul meu de vedere nu, pentru că regulile de organizare sunt identice. Prevederile legale care se aplică unei instituții de învățământ publice se aplică și unei private, cu rezerva că trebuie să facem analiza și că în cazul unei școli private părinții semnează un contract, care în cazul unei instituții publice nu există. Deși și acolo, când semnează părintele înscrierea copilului, semnează și regulamentul”.

„Avem un precedent, trebuie să îl luăm în considerare și să vedem care va fi concluzia”, a continuat Asztalos, care a precizat: „nu am văzut motivarea instanței, cred că în 2-3 zile am să intru în posesia motivării”.

Oficialul a precizat că CNCD a primit astăzi sesizarea, „vom urma procedura legală, vom cita părțile – inspectorat, minister, școli și organizația neguvernemantală -, după care vom adopta o decizie”. „ONG-ul a cerut în sesizare să constatăm fapta de discriminare care constă în regula prin care elevii care nu ating media de 8 sau 8.50 se obligă să părăseasca instituția, prin transfer”, a precizat Csaba Astzalos pentru Edupedu.ro.

Termenul legal pentru soluționare este 90 de zile, „dar depinde de titularul de dosar, de încărcătura pe care o are, deci nu aș putea să vă spun un termen exact de soluționare. Dar încercăm într-un termen rezonabil”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele CNCD.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
Meme Stoica inflamează Rapidul: „Vai mama mea! Simulare! Când a intrat VAR-ul, am luat și noi titluri”. Exclusiv
Capital.ro
ANCPI repornește sistemul e-Terra. Activitățile de cadastru și publicitate imobiliară vor fi reluate etapizat
Playtech.ro
Fenomen periculos la Marea Neagră. Ce trebuie să faci dacă un curent rip te trage în larg, regula care îți poate salva viața
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
Irina Begu, ultimele imagini înainte de căsătorie. Jucătoarea de tenis a avut degetele în ghips, dar inelul de logodnă a eclipsat cârjele Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat