Guvernatorul BNR, invitat joi la audieri în comisiile din Senat, la ora 11. BNR: Mugur Isărescu are alt program la ora aceea

Preşedintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, a declarat marţi că Biroul permanent a decis să îl invite la audieri în comisiile de specialitate pe guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, joi, la ora 11,00. Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), susține că nu poate participa Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la audierea programată pentru joi, la ora 11:00, deoarece la acea dată are programată ședința de politică monetară, scrie Mediafax.
Romania TV
05 feb. 2019, 10:10
Guvernatorul BNR, invitat joi la audieri în comisiile din Senat, la ora 11. BNR: Mugur Isărescu are alt program la ora aceea

„Biroul permanent al Senatului a luat decizia ca astăzi (marţi – n.r.) să trimită o hârtie Băncii Naţionale a României prin care să solicite domnului guvernator prezenţa în faţa Comisiilor economice şi de buget-finanţe ale Senatului României, hârtie care va pleca astăzi către BNR. Va fi semnată de conducerea Biroului permanent, ca atare domnul guvernator va avea în faţă o hârtie de la Biroul permanent al Senatului şi va decide domnia sa dacă consideră că este oportun sau nu să vină la audierile comisiilor Senatului.(…) Decizia Biroului permanent al Senatului este ca în urma solicitărilor celor două comisii să îl invităm joi, la ora 11,00, pe guvernatorul BNR”, a spus Zamfir, citat de Agerpres.

Întrebat dacă prin această propunere nu şi-a depăşit atribuţiile, aşa cum a afirmat senatorul PNL Florin Cîţu, Zamfir a spus că propunerea sa este în conformitate cu Regulamentul Senatului.

„Florin Cîţu poate să spună orice, la câte minciuni a spus încă una nu mai contează. Nu am depăşit în niciun fel atribuţiile. Regulamentul Senatului, articolul 63, prevede foarte clar că orice şef de instituţie publică este obligat să se prezinte la solicitarea comisiilor permanente ale Senatului. Ca atare, în baza acestui regulament eu l-am invitat împreună cu preşedintele Comisiei de buget, propunerea a fost a mea, ca şi Comisia de buget să participe la aceste audieri. Ca atare este perfect regulamentar ceea ce am făcut”, a menţionat Zamfir.

BNR: Mugur Isărescu are alt program la ora aceea

„Mulțumim de invitație. De un an de zile, BNR a anunțat că joi, 7 februarie 2019, la ora 11:00, este ședința de politică monetară. Sunt convins că, din respect pentru activitatea BNR, se va găsi altă dată. Sunt însă chiar surprins că nu s-a făcut această simplă verificare, astfel încât să se țină cont de programul de ședințe deja programate al BNR. Programul este public de un an de zile și anunțat pe site și la fiecare ședința de politică monetară. Sper să nu fie aceeași obsesie pentru persoane a domnului Zamfir și aceeași lipsa de interes pentru teme reale pe care dânsul le-a manifestat deja”, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, marți, la solicitarea MEDIAFAX.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Alexander Zverev a răbufnit când a fost întrebat de acuzațiile de violență domestică. Au fost lansate de fosta iubită româncă
Capital.ro
Modelul AI cu capacități neașteptate, inițial restricționat, ajunge la public
Playtech.ro
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Adevarul
Glumele românilor după erorile GPS din București: „Stăteam pe canapea și îmi zice că eram pe pista de la Băneasa. Ne pregăteam să decolăm”
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
Rusia face noi amenințări la adresa României. Motivul: o eventuală unire cu Republica Moldova
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți