Ministerul Justiţiei propune mărirea schemei de personal a DIICOT cu 40 de posturi

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre care prevede suplimentarea cu 40 de posturi de personal auxiliar de specialitate, economic şi administrativ pentru Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Iulian Tudor
05 feb. 2019, 10:45
Ministerul Justiţiei propune mărirea schemei de personal a DIICOT cu 40 de posturi

„Numărul maxim de posturi prevăzut la articolul 18 alineatul (1) litera c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se suplimentează cu 40 de posturi de personal auxiliar de specialitate, economic şi administrativ, numărul maxim de posturi prevăzut pentru Ministerul Public suplimentându-se în mod corespunzător”, potrivit proiectului privind suplimentarea numărului maxim de posturi pentru DIICOT.

Ministerul Justiţiei explică în Nota de fundamentare a proiectului că adoptarea noului Cod penal şi noului Cod de procedură penală au impus o serie de schimbări la nivelul procedurilor operaţionale utilizate în cadrul Parchetelor, cum ar fi utilizarea unor noi registre şi condici, modificarea structurii unor formulare-tip pentru anumite acte procedurale, modificarea centralizatoarelor statistice, a modului de operare în aplicaţia ECRIS.

„Pentru evidenţa activităţii DIICOT, se utilizează, atât în cadrul Structurii centrale, cât şi a celei teritoriale a DIICOT, un număr de 51 de registre şi 11 condici, la care se adaugă o serie de aplicaţii generale obligatorii (microstatistică, statistică, ECRIS – managementul dosarului electronic) şi interne specifice activităţii direcţiei (EDSD, EAPI, FSD etc.), completarea acestora fiind realizată exclusiv de grefieri”, se arată în document.

Ministerul Justiţiei arată că la nivelul DIICOT a avut loc în ultimii ani un proces de modernizare a procedurilor de lucru, prin informatizarea acestora: ţinerea evidenţei informatizate a cauzelor, arhivarea electronică, îmbunătăţirea statisticii judiciare, înregistrarea audierilor, transcrierile realizate conform noului Cod de procedură penală.

„Deşi atât volumul de lucru, complexitatea cauzelor, cât şi atribuţiile grefierilor au crescut constant în ultimii ani, ultima suplimentare a numărului de posturi de grefier la nivelul Direcţiei (cu 9 posturi) a avut loc în anul 2016”, se menţionează în proiect.

Mai mult, precizează MJ, în perioada concediilor de odihnă, concediilor pentru incapacitate temporară de muncă, concediilor de maternitate şi a altor concedii la care au dreptul salariaţii, precum şi în intervalele de timp în care grefierii participă la sesiuni de pregătire şi perfecţionare profesională, când nu se pot efectua delegări sau detaşări, postul nefiind vacant, se ajunge în situaţia în care activitatea este afectată profund, fiind situaţii în care atribuţiile grefierului sunt preluate chiar de către procuror.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Andrei Vochin, lecție pentru familia Șucu și Daniel Pancu: „La masa fotbalului, locul din față nu se moștenește. Se câștigă!”
Capital.ro
Pensia de invaliditate poate fi refuzată din trei motive. Ce trebuie să facă persoanele care primesc o decizie nefavorabilă
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT