Alocaţiile copiilor, majorate de la 1 martie 2019. Ministerul Muncii a publicat proiectul de OUG

Alocaţii de stat pentru copii vor fi majorate. Ca urmare a deciziei Parlamentului, de suplimentare a bugetului Ministerului Muncii și Justiției Sociale, cu suma de 2,13 miliarde lei, în vederea majorării alocațiilor de stat pentru copii, Ministerul Muncii a întocmit un proiect de ordonanță de urgență de modificare a Legii 61/1993 și a Legii 448/2006, care reglementează, în prezent, plata acestor drepturi.
Romania TV
15 feb. 2019, 13:23
Alocaţiile copiilor, majorate de la 1 martie 2019. Ministerul Muncii a publicat proiectul de OUG

Potrivit proiectului de OUG, articolul 3 din Legea 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

” (1) Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte astfel:

 – 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

 – 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);

 – 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

După alineatul (3) al articolului 3, se introduce un nou alineat ”alin.(4)”, cu următorul cuprins:

(4) Cuantumul alocației de stat pentru copii, prevăzut la alin.(1) se majorează prin hotărâre a Guvernului”

În același timp se modifică alineatul (1) al articolului 58 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

” (1) Copiii cu handicap, inclusiv copiii cu handicap de tip HIV/SIDA, beneficiază de alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege.”

Același proiect de OUG prevede că modificările se aplică începând cu data de 1 martie a anului 2019.

Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului pentru majorarea alocațiilor de stat pentru copii poate fi consultat aici.

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, joi, un amendament la bugetul Ministerului Muncii pe anul 2019 prin care alocaţiile copiilor vor fi majorate începând cu 1 martie 2019.

„Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la anexa 3/20/01 a Ministerului Muncii, titlul 9 ‘Asistenţă socială’, cu suma de 2.130.528.000 lei pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copii începând cu data de 1 martie 2019 de la 84 de lei la 150 de lei, iar pentru copii între 0-2 ani – de la 200 de lei la 300 de lei”, a declarat iniţiatorul amendamentului, liberalul Robert Sighiartău.

Amendamentul a fost adoptat cu 123 de voturi ‘pentru’, 119 ‘împotrivă’ şi o abţinere. Potrivit situaţiei votului, în favoarea amendamentului s-au exprimat parlamentari şi de la PSD, ALDE şi UDMR.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Apelul disperat al unei cântărețe din Australia. Fiica ei de 4 ani a fost răpită de la școală
Fanatik.ro
De ce Rapid are abia a patra șansă la titlu? Echipa lui Daniel Pancu suferă mult la un capitol-cheie
Capital.ro
Curs valutar luni, 12 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină la început de săptămână. BNR a publicat cele mai recente valori
Playtech.ro
Cine plătește pentru cheltuielile descoperite la ANM. Diana Buzoianu cere demisia șefei instituției și vorbește despre recuperarea banilor
Adevarul
Anunț-șoc în PSD: „Să ne pregătim de anticipate!” SURSE
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Componentul Generației de Aur: ”Steaua va juca cu 20.000 de oameni în tribune dacă va avea drept de promovare! Dacă va ajunge în Liga 1, va fi stadionul plin”
MediaFlux
Horoscop 12 octombrie 2026. Început de săptămână cu surprize uriașe! Unele zodii primesc bani, altele au parte de o schimbare care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte