Candidaţii la postul de procuror-şef european ar putea avea alocate câte 75 minute la audierea din PE

Preşedintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani, propune într-o scrisoare adresată preşedinţilor comisiilor pentru libertăţi civile (LIBE) şi pentru control bugetar (CONT) din PE ca fiecăruia dintre cei trei candidaţi la funcţia de procuror-şef european să li se aloce câte 75 de minute la audiere, urmând ca două treimi din timpul de întrebări să fie alocat LIBE şi o treime CONT.
Romania TV
21 feb. 2019, 17:14
Candidaţii la postul de procuror-şef european ar putea avea alocate câte 75 minute la audierea din PE

În scrisoarea trimisă pe 21 februarie lui Claude Moraes, preşedintele Comisiei LIBE, şi lui Ingeborg Grassle, preşedinta Comisiei CONT, Tajani scrie că „înfiinţarea Oficiului procurorului public european (EPPO) este o realizare importantă a Parlamentului European” şi că „este esenţial să ne îndeplinim rolul nostru instituţional cu promptitudine şi responsabilitate”.

Şeful legislativului comunitar spune că, în urma analizării argumentelor şi propunerilor celor doi preşedinţi de comisii şi după o serie de consultări informale, el crede că poate fi găsită o soluţie satisfăcătoare şi recomandă ca ambele comisii, LIBE şi CONT, să fie implicate în audierea celor trei candidaţi de pe lista scurtă pentru conducerea EPPO.

„Pentru a reflecta competenţele comisiilor şi a beneficia de pe urma expertizei lor, propun dedicarea a câte 75 de minute pentru audierea fiecărui candidat, alocând două treimi din timpul de întrebări Comisiei LIBE şi o treime Comisiei CONT. Grupurile politice ar putea distribui timpul de vorbire în cadrul acestor sloturi orare”, se menţionează în scrisoarea consultată de Agerpres.

În condiţiile în care Parlamentul European şi Consiliul UE vor numi de comun acord procurorul-şef european, Conferinţa Preşedinţilor (formată din preşedintele Parlamentului European şi liderii grupurilor politice europarlamentare) ar urma să fie informată despre rezultatul audierii înainte de viitoarea sa reuniune de la 7 martie 2019.

„Acest lucru ar permite Conferinţei Preşedinţilor să stabilească posibilul mandat de negociere pentru ca o decizie rapidă să fie luată înainte de sfârşitul actualei legislaturi”, se mai menţionează în scrisoarea lui Tajani.

Preşedintele PE mai precizează că aşteaptă o scrisoare de la preşedintele Comisiei LIBE, care să includă şi poziţia Comisiei CONT, imediat după ce ambele comisii „şi-au finalizat evaluarea candidaţilor şi i-au clasificat în conformitate cu aceasta”.

„Această procedură va permite parlamentului să-şi folosească pe deplin perspectiva comisiilor relevante şi să-şi exercite rolul instituţional, permiţându-i procurorului-şef european să-şi înceapă mandatul înainte de sfâşitul actualului mandat”, se mai notează în scrisoare.

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Fanatik.ro
Drumul din România care i-a lăsat fără cuvinte pe mulți șoferi. E lung de 150 de kilometri și trebuie să stai cu piciorul pe frână: ”Din păcate, am auzit la știri că un cuplu a murit”
Capital.ro
Decizie pentru mașinile mai vechi de 10 ani. UE dă un nou ordin. Se impune verificare anuală
Playtech.ro
Noua regulă în magazine valabilă începând cu 11 mai. Ce se schimbă la casa de marcat
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
E timpul pentru o împăcare istorică? Cât de aproape de reconciliere sunt SUA și Uniunea Europeană
wowbiz.ro
Vești crunte despre fiul lui Ionel Ganea! Medicii au făcut anunțul cutremurător despre micuțul de doi ani, în urma accidentului de proporții, provocat chiar de tatăl lui. L-au resuscitat, a fost băgat în operație de urgență, dar ulterior...
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Românii care sunt în pericol să-și piardă toți banii din bancă. La ce trebuie să fie atenți
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Culiță Sterp, implicat într-un accident pe autostrada. În ce stare se află artistul
Cancan.ro
Detalii uluitoare din căsnicia lui Dan Alexa! Gelozia l-a împins să-și verifice soția: a dat convorbirea pe speaker și... 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis în fața sau spatele blocului. Se cere semnătură la Asociația de Proprietari. Vecinii te pot bloca
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
Fiul lui Ionel Ganea se zbate între viață și moarte. Micuțul se află în comă indusă, iar medicii sunt rezervați: "Este ventilat mecanic"
Salariul minim crește din 1 mai 2025 și ajunge la 4.500 lei
MediaFlux
Noi precizări privind reducerea vârstei standard de pensionare. Cine sunt beneficiarii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un nou director în board-ul celei mai mari bănci românești