Tânărul de 21 de ani, suspectat că provocat intenţionat incendiul în care fosta sa iubită a ars de vie, a fost arestat

Tânărul de 21 de ani care a provocat incendiul dintr-un apartament în care fosta sa iubită a murit a fost arestat preventiv. Magistratii de la Tribunalul Buzău au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului, sub acuzaţia de omor calificat.
Iulian Tudor
24 feb. 2019, 06:21
Tânărul de 21 de ani, suspectat că provocat intenţionat incendiul în care fosta sa iubită a ars de vie, a fost arestat

UPDATE: Anchetatorii continuă cercetările pentru a descoperi dacă bărbatul a avut şi complici.

Tot duminică, a fost efectuată şi necropsia care a arătat că tânăra a murit în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon.

Potrivit ultimelor informaţii, vineri seara, bărbatul era într-un club cin Bucureşti, de unde ar fi plecat la locuinţa fetei din Buzău, după ce aceasta i-ar fi trimis o fotografie cu o altă tânără şi i-ar fi transmis că ştie că se întâlneşte cu amândouă în acelaşi timp. După ce a ajuns la locuinţa fetei, bărbatul ar fi bătut-o, după care ar fi stropit totul cu benzină şi ar fi dat foc.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Procurorii de la Parchetul pe lângă Tribunalul Buzău au dispus sâmbătă reţinerea pentru 24 de ore a unui tânăr bănuit ca sâmbătă dimineaţa a incendiat apartamentul unei tinere din Buzău, aceasta decedând, iar duminică individul va fi dus în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că la audieri tânărul şi-ar fi recunoscut fapta.

Valentina a fost bătută crunt înainte de a fi incendiată. Criminalul a fost prins, este fostul iubit al fetei FOTO

Se pare că individul este fostul iubit al tinerei, iar sâmbătă acesta ar fi venit la locuinţa fetei, după ce ea i-ar fi trimis o poză actualei iubite a bărbatului. Tânărul ar bătut-o pe tânără, iar apoi i-a incendiat locuinţa, folosind benzină. Nu se ştie încă dacă fata a murit în urma loviturilor primite sau în incendiu, acest aspect urmând a fi elucidat în urma necropsiei.

Trupul tinerei a fost găsit carbonizat sâmbătă dimineaţă, de către pompierii buzoieni chemaţi de vecini să stingă incendiul care cuprinsese un apartament situat la etajul 9 al unui bloc din oraş. Iniţial, pompierii nu au avut informaţii că în apartament e o victimă, găsind cadavrul la cercetarea amănunţită efectuată ulterior.

La sosirea pompierilor, mai multe persoane din bloc s-ar fi evacuat deja, altele fiind evacuate de echipajele ISU Buzău, însă nici una dintre cele evacuate de pompieri nu se afla în apartamentul cuprins de foc.

Tânăra locuia singură în apartamentul ce îi fusese cumpărat de mama sa care este plecată la muncă în străinătate.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup! România joacă împotriva celor mai tari echipe din handbal la Bucureşti! Totul despre competiţia din Sala Polivalentă - Fanatik.ro
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se oprește apa caldă în București! Cât durează întreruperea și ce sectoare vor fi afectate
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică. Lista oficială cu propunerile de miniștri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte