Visuri, uneori imposibile, la care să nu renunţi

Orice om îşi face visuri, planuri, idealuri către care aspiră în viitorul apropiat sau mai îndepărtat. Unele se realizează uşor, altele mai greu. Însă cel mai important lucru este să nu renunţi la ele, să crezi cu tărie în importanţa lor şi în realizarea lor, chiar dacă, uneori, par imposibile.
Romania TV
26 sept. 2012, 20:27
Visuri, uneori imposibile, la care să nu renunţi

Poate ai visat să dansezi pe o scenă, să cânţi, să pictezi, să fii cel mai vestit veterinar din oraş. Chiar dacă este ceva mărunt, insignifiant, nu renunţa la visul tău din copilărie. Poate fi acel mic amănunt care îţi schimbă viaţa pentru totdeauna.

Visul la călătoria pentru care n-ai niciodată timp sau bani

Cine n-a visat cu ochii deschişi la o călătorie până la capătul lumii, într-un loc exotic sau într-unul cu încărcătura istorică, dar pentru care n-a avut nici timpul, nici banii necesari? Însă, oricât ţi-ar fi de greu, trebuie să faci un efort. Toată lumea merită o săptămână (măcar) de vis. Iar dacă nu poţi ajunge la căpătul lumii, încearcă jumătatea (sau măcar sfertul) distanţei. Oricum va fi mult mai bine decât nimic.

Citeşte continuarea pe Sfatulparitilor.ro

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România