Augustin Lazăr, despre OUG 7: Consultările sunt praf în ochi; nu am fost la Guvern, fiindcă nu aveam ce căuta acolo

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat marţi că discuţiile anunţate de Guvern cu magistraţii după adoptarea OUG 7 sunt ''praf în ochi'' şi a anunţat că a fost chemat la consultările de la Palatul Victoria, însă nu s-a dus, pentru că nu avea ''ce căuta acolo''.
Iulian Tudor
26 feb. 2019, 21:34
Augustin Lazăr, despre OUG 7: Consultările sunt praf în ochi; nu am fost la Guvern, fiindcă nu aveam ce căuta acolo

„Eu nu am fost la Guvern, fiindcă eu nu aveam ce căuta acolo. Am fost invitat de şefa de cabinet a doamnei premier. I-am răspuns politicos că nu am de ce să merg la Guvern, că nu avem ce negocia. Adică noi să dăm acolo impresia unei consultări? Această consultare trebuia să fie înainte de a emite ordonanţa de urgenţă, care este clar neconstituţională. Am transmis o scrisoare cu mulţumiri pentru invitaţie şi am ataşat observaţiile de neconstituţionalitate prezentate Avocatului Poporului în aceeaşi zi”, a spus Lazăr, într-un interviu la Realitatea TV.

Întrebat despre concesiile anunţate de Guvern, Lazăr a spus că acestea sunt „praf în ochi”, iar discuţiile sunt bune, dar după abrogarea OUG 7.

„Unul dintre liderii magistraţilor a folosit o formulă foarte scurtă şi plastică pentru a ilustra ceea ce a rezultat din aceste discuţii. Expresia a fost ‘praf în ochi’. A fost praf în ochi. Adică s-a arătat o posibilă disponibilitate la dialog post factum. La ce ajută? Magistraţii sunt oameni inteligenţi, nu pot fi duşi cu lucruri de-astea. Adică ei vad nelegalitatea, aşteaptă să fie consultaţi înainte, văd opacitatea la discuţii de doi ani de zile. Aceste discuţii ar fi foarte bune după abrogarea ordonanţei”, a afirmat procurorul general.

Augustin Lazăr a criticat prevederea din ordonanţă care restrânge la 45 de zile durata ocupării unui post de procuror prin delegare, susţinând că nu poţi bloca activitatea antitero de la DIICOT pentru că aşa a vrut un politician.

„Vii şi încalci stabilitatea cadrului normativ al României, pentru că lipseşti CSM, de exemplu, de dreptul de a delega. Păi instituţia delegării este o instituţie de dreptul muncii, care se foloseşte în toate domeniile. Dacă ai nevoie de un post să-l ocupi rapid, pentru ca instituţia să poată funcţiona, trebuie să ocupi prin delegare acel post, după care deschizi procedura, care poate continua, poate fi contestată în instanţă. Dar, oamenii competenţi care au expertiză în domeniu trebuie să ocupe acel post. Pot să vă dau un exemplu. DIICOT are o secţie antitero. Imaginaţi-vă că procurorului care este detaşat la secţia antitero a DIICOT în 45 de zile, conform ordonanţei, îi încetează delegarea. Păi se blochează activitatea antiteroristă a României din cauză că a vrut un politician să nu existe acest instrument la îndemâna CSM? Aşa ceva nu este permis”, a subliniat Lazăr.

În opinia procurorului general, decizia de adoptare a OUG 7 a fost luată de „cineva din spate”, care nu este jurist.

„Mă mir cum au avut curaj iniţiatorii, văzând astfel de aspecte de neconstituţionalitate, să se repeadă la o astfel de ordonanţă de urgenţă. Îmi pot explica prin faptul că decizia a luat-o altcineva. Adică nu cine se vede, ci decizia a fost luată mai în spate, aşa cum am fost obişnuiţi şi în alte situaţii. Şi atunci, acel altcineva este posibil să nu fie jurist şi să fi venit cu o idee pe care ministrul doar trebuie să o pună în practică pentru a fi la nivel de competenţă, pentru a satisface evaluările în cadrul Guvernului. Un jurist al României, cu experienţă, inclusiv de judecător la Curtea Constituţională, nu poate să nu vadă lucrurile pe care le văd majoritatea magistraţilor”, a adăugat Lazăr.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT