Avocatul Michael Cohen suspectează o complicitate între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Rusia

Fostul avocat personal al preşedintelui american Mihael Cohen a declarat miercuri, într-o audiere în Congres, că nu ştie dacă Donald Trump a colaborat cu Rusia pentru a obţine o victorie în alegerile prezidenţiale, în 2016, dar că are ”suspiciuni în acest sens”, relatează The Associated Press.
Romania TV
27 feb. 2019, 17:53
Avocatul Michael Cohen suspectează o complicitate între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Rusia

Cohen le-a spus membrilor Comisiei de control din cadrul Camerei Reprezentanţilor că a asistat, înaintea alegerilor, la momente în care Trump a fost informat despre publicarea de către WikiLeaks a unor e-mailuri aparţinând Partidului Democrat şi despre o întâlnire la Trump Tower la care au participat consilieri de-ai săi din campanie, fiul său mai mare şi o avocată rusă, Natalia Veselniţkaia, potrivit news.ro.

El a declarat că Trump i-a spus că fiul său mai mic „are cea mai proastă judecată decât oricine alticineva în lume”.

Cohen a declarat, de asemenea, că Donald Trump Jr. „nu stabilea vreodată vreo reuniune, indiferent de importanţa ei, singur – şi cu siguranţă nu fără să se consulte cu tatăl său”.

El s-a întors împotriva fostului său şef şi a cooperat cu procurorul special Robert Mueller în cadrul „anchetei ruse”. El urmează să înceapă în mai să ispăşească o pedeapsă la trei ani de închisoare.

„NEADEVĂRAT”

Aceasta este replica pe care Roger Stone, un confident al lui Trump, i-a dat-o lui Cohen, după ce fostul avocat personal al preşedintelui l-a acuzat, în această audiere în Camera Reprezentanţilor, pe Stone i-a spus lui Trump că WikiLeaks se pregătea să publice e-mailuri dăunătoare campaniei lui Hillary Clinton în 2016.

Cohen l-a acuzat pe Stone i-a spus lui Trump în iulie 2016 că tocmai vorbise la telefon cu Julian Assange, un cofondator al WikiLeaks, şi că urma să aibă loc o „descărcare masivă” de e-mailuri dăunătoare campaniei lui Clinton.

Cohen îl contrazice astfel pe Trump, care a declarat în mai multe rânduri că nu ştia nimic despre acest lucru.

Era neclar imediat ce probe deţine Cohen pentru a-şi susţine acuzaţiile şi nici ce implicaţii juridice ar putea să aibă asupra lui Trump.

Stone a pledat nevinovat de influenţarea unor martori şi obstrucţionarea anchetei lui Mueller.

„ADEVĂRUL DESPRE DOMNUL TRUMP”

Cohen şi-a cerut miercuri, în Congres, iertare Legislativului şi poporului americane pentru că a „muncit să ascundă” de ele „adevărul despre domnul Trump” atunci când ele aveau nevoie mai mare de el.

Michael Cohen le-a cerut de asemenea iertare congresmenilor pentru că a minţit Congresul în 2017. El a pledat vinovat de minţirea Legislativului, între alte acuzaţii, şi a fost condamnat la închisoare pentru acest lucru.

„Pare incredibil că am fost atât de fascinat de Donald Trump încât am fost dispus să fac pentru el lucruri despre care ştiam că erau absolut greşite”, a declarat el în faţa membrilor Comisiei.

GRAŢIERE

Fostul avocat al miliardarului a declarat că nu ar accepta să fie graţiat de către preşedinte şi că nu a cerut graţierea.

El l-a acuzat pe Trump că i-a cerut să le dea bani unor femei care afirmă că au avut relaţii cu acesta, acuzaţii pe care Trump le respinge.

Michael Cohen a declarat în această audiere în Congres că depune aceste declaraţii pentru a clarifica anumite lucruri şi a încerca să repare unele greşeli pe care le-a făcut.

CECURI

El a dezvăluit că Trump a semnat personal cecuri prin care i-a restituit banii pe care i-a plătit în schimbul tăcerii actiţei porno Stormy Daniels.

Cohen a prezentat miercuri Comisiei de Control şi Reformă a Executivului din cadrul Camerei Reprezentanţilor un cec în valoare de 35.000 de dolari, datând din august 2017.

El a pledat vinovat de încălcarea legii finanţării campaniilor electorale în legătură cu un contract în valoare de 130.000 de dolari implicând-o pe Stormy Daniels. Ea afirmă că a avut o relaţie cu Trump, iar acesta neagă.

Cohen a declarat că i-a plătit personal banii lui Daniels. Însă actualul avocat la lui Trump, Rudy Giuliani, a declarat că Cohen a plătit printr-un acord de plată în avans (retainer agreement).

Potrivit procurorilor, Trump Organization i-a rambursat lui Cohen în rate lunare plata către Daniels. Ei precizează că Cohen a folosit facturi fictive pentru a ascunde natura acestot plăţi.

Alt cec, din martie 2017, a fost semnat de către Donald Trump Jr. şi de către directorul financiar al lui Trump.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Andrei Rațiu, transfer spectaculos la Liverpool! Englezii aruncă bomba în mercato
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Cât costă o vacanță în Bulgaria în 2026. În unele stațiuni mănânci cu 6 euro, în altele plătești 27 de euro pentru o cafea și o prăjitură
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Solstiţiul de vară 2026. Urmează cea mai lungă zi din an
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?