Românii, deschişi faţă de trendul eco: 15.000 de case verzi finanţate de Ministerul Mediului

Românii sunt deschişi faţă de sursele de energie regenerabilă, mai ales datorită faptului că le scad facturile. Până acum, aproape 15.000 de români, persoane fizice, au apelat la programul "Casa Verde", desfăşurat de către Ministerul Mediului, pentru a-şi pune panouri solare pe casă sau turbine eoline în grădină, printre alte surse de energie verde.
Cristina Dinu
29 sept. 2012, 05:09
Românii, deschişi faţă de trendul eco: 15.000 de case verzi finanţate de Ministerul Mediului

Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), până acum, în cadrul proiectului „Casa Verde”, au fost implementate pentru beneficiari persoane juridice 185 de proiecte, iar pentru persoanele fizice au fost finanţate 14.851 proiecte.

Energia preferată de către beneficiarii programului „Casa Verde” este cea solară, a precizat AFM pentru ROMÂNIATV.NET.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat joi că în urma rectificării bugetare, au fost alocate 20 de milioane de lei pentru continuarea Programului Casa Verde pentru persoane fizice pentru utilizarea acestora până la finalul anului 2012.

Scopul programului „Casa Verde” este îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră.
 
Prin finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu a proiectelor privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, se încurajează utilizarea sistemelor care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante.
 
Programul, care se adresează exclusiv persoanelor fizice, constă în acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului pentru mediu, în funcţie de tipul instalaţiei, astfel:
  • până la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare;
  • până la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de căldură;
  • până la 6.000 lei pentru instalaţie de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.

Persoanele fizice, interesate să aplice în cadrul Programului, pot consulta ghidul de finanţare, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 409/18.06.2010 şi disponibil pe pagina web a Administraţiei Fondului pentru Mediu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT