Donald Trump îl acuză pe fostul său avocat de sperjur, invocând o carte niciodată publicată

Donald Trump l-a acuzat vineri pe fostul său avocat că a minţit în faţa Congresului, invocând un proiect de carte niciodată materializat despre preşedintele american, pe care Michael Cohen l-ar fi propus la începutul lui 2018, relatează AFP.
Romania TV
01 mart. 2019, 17:55
Donald Trump îl acuză pe fostul său avocat de sperjur, invocând o carte niciodată publicată

Michael Cohen a confirmat, în timpul audierii sale spectaculoase din Camera Reprezentanţilor de miercuri, că a încercat să vândă o carte, intitulată „Trump Revolution: From the Tower to the White House, Understanding Donald J. Trump”, fără a preciza la ce dată.

Cartea nu a fost niciodată publicată. Site-ul de informaţii Daily Beast, care a relatat despre acest proiect în mai anul trecut, a precizat că editura conservatoare care se prefigura, Center Street, s-a retras după percheziţionarea birourilor şi a domiciliului lui Michael Cohen de către FBI în luna aprilie.

La momentul respectiv, la începutul lui 2018, când Michael Cohen ar fi propus manuscrisul, el era încă apropiat de Donald Trump. El se poziţiona ca un expert în preşedinţia sa şi cartea avea toate şansele să fie una flatantă pentru locatarul de la Casa Albă.

Donald Trump a insinuat vineri, într-o serie de tweet-uri, că a văzut cel puţin o parte din manuscris – trimis potrivit lui „cu puţin timp în urmă” editorilor – calificându-l drept o „scrisoare de dragoste către Trump”.

„Congresul trebuie să ceară transcrierea noii cărţi a lui Michael Cohen. Capetele vi se vor întoarce când veţi vedea minciunile, falsităţile şi contradicţiile cu mărturia sa de joi. Ca şi cum ar fi vorba despre o cu totul altă persoană. Este complet discreditat!”, a postat Trump.

Fiul cel mare al preşedintelui, Donald Junior, a întărit acest punct de vedere, subliniind într-un tweet că Michael Cohen „a propus o carte în care afirmă că Trump nu este un mincinos”, elogiindu-l pe tatăl său şi acuzându-l pe fostul său avocat că s-a răzgândit după ce a fost „prelucrat” de democraţi.

Întrebat de mai mulţi deputaţi republicani, Michael Cohen, care urmează să înceapă să execute o pedeapsă de trei ani de închisoare pe 6 mai, a dat totuşi asigurări miercuri că nu are niciun nou proiect de carte „în curs în prezent”.

El a confirmat totuşi că a fost abordat „de multă lume”, inclusiv de oameni din cinema şi televiziune.

Iar atunci când o deputată republicană l-a întrebat pe fostul avocat, acum fără nicio sursă de venit, dacă intenţionează să scrie o carte, el a răspuns simplu: „Da”.

Aceasta nu ar fi o premieră, notează AFP. John Dean, fost avocat al lui Richard Nixon care a depus mărturie împotriva lui în dosarul Watergate, a scris după aceea mai multe cărţi.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Negocierile sunt deschise! „Câinii” s-au convins și nu vor să piardă fotbalistul-revelație
Capital.ro
Prognoza meteo pentru toamnă: ce indică calendarul pe 100 de ani pentru septembrie, octombrie și noiembrie 2026
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Bulgaria a luat fața României și a devenit lider mondial! Creștere de 23% într-o lună
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat