ANI respinge modificările la legea incompatibilităților

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) arată că, în urma adoptării proiectului legislativ privind termenul de prescripţie de trei ani a răspunderii civile sau administrative pentru incompatibilităţi sau conflicte de interese, nu se vor mai putea aplica sancţiuni administrative persoanelor care au încălcat regimul incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese dacă de la săvârşirea incidentului şi până la emiterea raportului de evaluare au trecut mai mult de trei ani. 
Romania TV
06 mart. 2019, 16:52
ANI respinge modificările la legea incompatibilităților

ANI a trimis puncte de vedere negative Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul şi Ministerului Justiţiei, potrivit News.ro.

Potrivit ANI, proiectul de lege adoptat de Senat prin care „răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare”, va avea eecte în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de inspectorii de integritate.

Astfel, nu se vor mai putea aplica sancţiuni administrative specifice persoanelor care au încălcat regimul incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese dacă de la săvârşirea incidentului de integritate şi până la emiterea raportului de evaluare au trecut mai mult de trei ani.

„Emiterea raportului de evaluare în termenul de prescripţie de 3 ani are ca efect imediat întreruperea cursului prescripţiei, acesta fiind întrerupt pe toată perioada judecării cauzei la instanţele de contencios administrativ, dacă raportul de evaluare a fost contestat”, arată ANI.

Conform sursei citate, fiind menţionat expres termenul general de prescripţie reglementat de art. 2517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, în speţă sunt aplicabile reglementările referitoare la întreruperea şi suspendarea cursului prescripţiei prevăzute de art. 2537 şi 2532, precum şi dispoziţiile referitoare la efectele întreruperii prescripţiei reglementate de art. 2541 din acelaşi act normativ.

În situaţia în care raportul de evaluare este confirmat de către instanţa de judecată, începe să curgă un nou termen de prescripţie conform prevederilor art. 2541 din Legea nr. 287/2009, termen în care trebuie aplicate sancţiunile administrative/disciplinare specifice funcţiei/demnităţii publice deţinute de persoana care a săvârşit incidentul de integritate.

Modificarea legislativă se aplică, după promulgare şi publicarea sa în Monitorul Oficial, atât situaţiilor aflate în curs de evaluare la inspecţia de integritate din cadrul ANI, dar şi dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată.

Agenţia Naţională de Integritate a formulat şi a transmis puncte de vedere negative atât Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul, cât şi Ministerului Justiţiei.

Proiectul legislativ prin care răspunderea civilă pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese pentru persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice este înlăturată dacă s-a depăşit termentul de prescripţie de trei ani a fost adoptat, luni, de Senat.

viewscnt

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Poate prinde transferul carierei după sezonul de vis cu FC Argeș: “Se discută de milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Obligație la bloc. Asociația de Proprietari trebuie să facă plăți compensatorii. S-a dat termen de până la 3 ani
Playtech.ro
Cele mai scumpe supermarketuri din România: Locul 5 este ocupat de Profi
Adevarul
Ce se va întâmpla cu „blocurile comuniste” peste câteva decenii: „Unii cred că vor rezista la nesfârșit”
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Salarii de 7.000 de euro la o echipă din Liga 3. Un fost jucător al FCSB-ului, printre privilegiați
MediaFlux
Decizie pentru pensionari! Cum se pot pierde toate drepturile
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj