Andronescu: Controlul Ministerului Educaţiei la Universitatea Bioterra va începe luni

Ministrul Ecaterina Andronescu a declarat, joi, că Universitatea Bioterra din Capitală va fi supusă, începând de lunea viitoare, unor verificări ale Corpului de control al Ministerului Educaţiei, fiind vizat în special modul de "gestionare" a studenţilor, începând cu înmatricularea, şi a notelor.
Romania TV
27 sept. 2012, 19:18
Andronescu: Controlul Ministerului Educaţiei la Universitatea Bioterra va începe luni

Controlul, anunţat iniţial că va demara joi, a fost amânat din pricina faptului că sunt în desfăşurare anchetele organelor abilitate, în dosarul divulgării de subiecte la Universitatea Bioterra.

„Dacă vor exista derapaje, fără îndoială, vom lua măsuri”, a mai spus ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la Realitatea TV.

Întrebată dacă, în urma verificărilor, există riscul ca universitatea să fie închisă, Andronescu a spus: „Există şi acest risc, dar sunt multe alte măsuri până acolo”.

În acelaşi context, ministrul Educaţiei a precizat că, în prezent, Universitatea Bioterra este creditată cu un „grad limitat de încredere”, iar dacă la o evaluare a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) se va constata că nu sunt îndeplinite standardele necesare, instituţia poate coborî la „neîncredere”, după care poate urma lichidarea.

Potrivit Ecaterinei Andronescu, în cazul instituţiilor de învăţământ superior, sunt necesare mecanisme de autoevaluare, prin care „derapajele” să fie constatate şi înlăturate mai uşor.

Adrian Dulugeac, şef de lucrări la Universitatea Bioterra Bucureşti, a fost reţinut de procurori, joi, fiind acuzat de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual şi material.

Citeşte şi Prodecani de la Bioterra, URMĂRIŢI PENAL pentru DIVULGAREA de subiecte de licenţă

Citeşte şi Scandalul diplomelor la Bioterra: Anchetatorii voiau să realizeze un flagrant la licenţă

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bacalaureat. Ce a nemulțumit-o pe vedetă: ”Inuman și nedrept”
Fanatik.ro
Ce salariu amețitor a primit norvegianul Christensen. Acesta este motivul real pentru care a plecat de la Rapid. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 9 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină și motorină. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Ierarhia de admitere la liceu 2026 se publică astăzi. Cum sunt departajați elevii cu aceeași medie la Evaluarea Națională
Adevarul
Răceala lui Trump față de Giorgia Meloni, surprins la summitul NATO, alimentează tensiunile dintre cei doi lideri
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mare viteză într-o curbă
iamsport.ro
Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Gabi Mureșan, devastat: ”M-am tot rugat să nu fie adevărat!”
MediaFlux
EXCLUSIV Banii de CASS opriți din pensie pot fi recuperați. Casa de Pensii clarifică procedura pentru români
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?