Klaus Iohannis: România antreprenorială are nevoie de decizii responsabile, nu de măsuri populiste

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, într-un mesaj transmis joi la Gala „Women in Economy”, organizată de către Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin, că România antreprenorială are nevoie de decizii responsabile, nu de măsuri populiste, fără susţinere pe termen lung
Romania TV
07 mart. 2019, 19:16
Klaus Iohannis: România antreprenorială are nevoie de decizii responsabile, nu de măsuri populiste

Preşedintele a arătat, în mesaj, că trăim într-o perioadă dinamică, marcată de schimbări profunde şi că tocmai de aceea avem încă multe de făcut, ca societate, pentru a depăşi prejudecăţile culturale de gen, dar şi pentru a recunoaşte potenţialul economic esenţial al încurajării şi stimulării antreprenoriatului feminin.

„Poate că nu o spunem suficient de des, dar, în Romania, femeile de afaceri sunt competitive, serioase, respectate şi apreciate pentru ambiţia, curajul şi determinarea lor. Iar acest lucru este cu atât mai important dacă ne gândim că, de prea multe ori, succesul lor în afaceri trebuie să depăşească şi obstacolul suplimentar al prejudecăţilor de gen. Cu atât mai mari sunt eforturile pentru a reuşi, atunci când trebuie depăşite şi alte obstacole, generate tocmai de cei care ar trebui să asigure un mediu economic stabil şi predictibil”, a adăugat Klaus Iohannis, potrivit News.ro.

În acest context, şeful statului a făcut din nou apel la „coerenţă şi responsabilitate din partea Guvernului”.

„Progresele înregistrate de societatea românească riscă să fie anulate prin lipsa de predictibilitate şi transparenţă a măsurilor fiscale promovate intempestiv şi în contradicţie cu realităţile economiei de piaţă! În ultima perioadă, vedem cum Guvernul experimentează tot felul de aşa-zise reforme şi revoluţii fiscale, ori după ureche, ori după modele discutabile. Se iau decizii în mod arbitrar, în spatele uşilor închise, cu ignorarea legii şi a realităţilor economice. Dezvoltarea unei ţări nu poate avea loc atunci când relaţia dintre stat şi mediul de afaceri se transformă într-o competiţie neloială, un fel de joc cu sumă nulă. Avem nevoie de soluţii de pe urma cărora câştigă toată lumea”, a adăugat Iohannis.

Preşedintele a amintit că a arătat de multe ori că României îi lipseşte o viziune clară, inteligentă şi pe termen lung asupra dezvoltării antreprenoriale.

„Avem nevoie de modele de creştere economică sănătoasă, bazate pe competitivitate şi investiţii, nu pe creşteri conjuncturale ale consumului, care se transferă în inflaţie şi importuri. România antreprenorială are nevoie de decizii responsabile, nu de măsuri populiste, fără susţinere pe termen lung, care sfârşesc prin a adânci distorsiuni şi dezechilibre deja existente. În ceea ce mă priveşte, pot să vă asigur că voi rămâne şi în continuare la fel de ferm în apărarea valorilor democraţiei, ale statului de drept şi ale economiei de piaţă”, a mai transmis preşedintele.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
Dorian Popa, la un pas de moarte în Japonia! Influencerul a trecut prin clipe cumplite
Fanatik.ro
Marele antrenor, sfat de aur pentru Sabin Ilie: “Când îţi merge bine, să nu…”
Capital.ro
Renunțarea la bani cash. Momentul în care se va trece de la numerar la bani în bancă. Bancnotele, abandonate treptat
Playtech.ro
Ce înseamnă că Armata SUA a ridicat nivelul de alertă la Baza Deveselu la nivelul „BRAVO”. Ce urmează dacă se ajunge la „CHARLIE” sau „DELTA”
Adevarul
Slăbiciunea fatală a baronilor drogurilor: femeile care i-au dus direct în mâinile forțelor speciale
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de un an și cinci luni din Bistrița a intrat în stop cardiorespirator după ce a înghițit o alună
iamsport.ro
Milionarul român anunță că va investi din nou la o echipă de tradiție din SuperLiga: ”Am vorbit cu ei, voi reveni în perioada următoare cel mai probabil”
MediaFlux
Vedete din România blocate în mijlocul conflictului din Iran. Horia Brenciu și Anca Țurcașiu nu se pot întoarce în țară
stirilekanald.ro
VIDEO 28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj