Deputatul PDL, Petru Movilă, CERCETAT într-un dosar de corupţie, alături de un procuror

Deputatul PDL Petru Movilă a fost audiat, vineri la prânz, la sediul DNA Iaşi, de către procurori anticorupţie, pentru instigare la abuz în serviciu, informează Mediafax. Movilă este acuzat că ar fi intervenit la fostul şef al Poliţiei Rutiere Iaşi în favoarea unei cunoştinţe care ar fi comis o abatere în trafic.
Romania TV
28 sept. 2012, 08:13
Deputatul PDL, Petru Movilă, CERCETAT într-un dosar de corupţie, alături de un procuror

Surse din rândul anchetatorilor susţin că deputatul Petru Movilă l-ar fi sunat, în anul 2009, pe fostul şef al Poliţiei Rutiere ieşene Mihai Pintilei, intervenind în favoarea unui cunoscut, pentru a nu rămâne fără permis de conducere.

Maşina condusă de către persoana respectivă ar fi fost surprinsă în trafic trecând pe culoarea roşie a semaforului.

„Clientul meu este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu. I s-a adus la cunoştinţă învinuirea. Se fac doar verificări, asta nu înseamnă că este deja vinovat”, a declarat Sandra Grădinaru, avocatul deputatului PDL Petru Movilă.

Deputatul democrat-liberal a stat în sediul DNA timp de câteva zeci de minute, iar la ieşirea din clădire a declarat că se consideră nevinovat.

El a spus că este suspect că timp de trei ani nu a fost întrebat nimic pe această temă, dar în acelaşi timp nu crede că acest „episod” are legătură cu apropierea alegerilor parlamentare.

„Este vorba despre un telefon pe care l-aş fi dat acum trei ani, în favoarea unui participant la trafic. Nu-mi amintesc să fi dat acel telefon. Şi eu am avut permisul suspendat, am plătit şi amendă, pentru nereguli în trafic. Nu am dat declaraţii în timpul audierilor de la DNA. Mă consider nevinovat şi voi demonstra asta. Este suspect că totul se întâmplă acum, după ce timp de trei ani nu m-a întrebat nimeni nimic”, a spus deputatul PDL.

Deputatul PDL Petru Movilă declara că a fost invitat, vineri, la DNA, în legătură cu „o problemă legată de Serviciul Rutier Iaşi”, el adăugând că este normal ca instituţiile statului să-şi facă treaba şi evitând să precizeze care a fost „problema legată de Serviciul Rutier Iaşi” pe care a avut-o în 2009.

În acelaşi dosar vizând fapte de corupţie a fost audiată, vineri, la DNA, şi Luana Maxim, procuror la Parchetul Tribunalului Iaşi.

Procurorul ieşean Luana Maxim s-a prezentat în jurul orei 9.30 la DNA – Serviciul teritorial Iaşi, pentru a-i fi prezentate învinuirile, ea fiind cercetată pentru instigare la abuz în serviciu, conform unor surse judiciare.

La ieşirea de la audieri, Luana Maxim a refuzat să facă declaraţii.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că Luana Maxim, procuror la Parchetul Tribunalului Iaşi, ar fi intervenit în anul 2008 pe lângă un poliţist din Iaşi pentru ca o cunoştinţă de-a sa să nu rămână fără permis de conducere. Şoferul pentru care aceasta intervenise ar fi primit în cele din urmă doar un avertisment.

DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Cât costă, de fapt, Dacia Duster III varianta pe motorină. Este versiunea care nu se vinde pentru români
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de apartamente. Trebuie să transmită asociației de proprietari
Playtech.ro
Cum reușesc japonezii să doarmă relaxați fără aer condiționat sau ventilator, chiar și în timpul caniculei. Metodele simple
DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Adevarul
Pensionarii, îngenuncheați de măsurile de austeritate. Analist: „Statul ar fi trebuit să fie primul afectat”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Invazia care a întunecat cerul. Roiuri de lăcuste au pus stăpânire pe munți și orașe
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cutremur azi dimineață în România! În ce zonă s-a produs seismul
Cancan.ro
Dublă tragedie la Iași! Mamă și fiu, morți după ce au consumat acest aliment
Playsport.ro
Băiat de 8 ani, găsit trăind printre câini. Nu știe să vorbească, comunică doar prin lătrat și...
Capital.ro
A murit marea actriță. A fost una dintre cele mai frumoase și iubite artiste
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Dentistul care și-a otrăvit soția cu venin de șarpe a primit o veste teribilă după gratii
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Aproape o sută de mii de români și-au primit deja banii de pensii! Peste 900.000 de oameni cotizează în continuare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Financial Times: Unirea dintre „urs” și „dragon” sperie Occidentul. Cum îl poate folosi Xi pe Putin