Învăţătorul din Iaşi care a corectat greşit tema unui elev a fost găsit vinovat de comisia de evaluare

Învățătorul din Iaşi care a corectat greșit tema unui copil a fost găsit vinovat în urma evaluării efectuate de Consiliul de Administrație al școlii la care predă. Sancțiunea primită în urma cercetărilor realizate de reprezentanţii Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" din Iaşi este o observație scrisă, potrivit radioiasi.ro.
Romania TV
12 mart. 2019, 13:57
Învăţătorul din Iaşi care a corectat greşit tema unui elev a fost găsit vinovat de comisia de evaluare

Investigaţia nu a relevat că învăţătorul ar fi „corectat” greşit din neştiinţă, ci doar că ar fi aplicat corectura de la un alt exerciţiu, fără a fi atent la tema pe care o realizase, de fapt, copilul.

„În urma cercetării efectuate de către membrii comisiei, numite prin decizia Consiliului de Administraţie, s-a stabilit că a fost vorba despre o confuzie pe care domnul învăţător a făcut-o între doi itemi pe care i-a corectat în lucrarea respectivă. Şi-a asumat greşeala, a recunoscut că a greşit făcând această confuzie între itemi, pe baza oboselii şi a faptului că a corectat foarte multe lucrări şi la un moment dat a făcut această confuzie. Şi-a asumat greşeala, pe care domnul învăţător o regretă, iar Consiliul de Administraţie şi-a însuşit punctul de vedere al domnului învăţător şi al comisiei şi s-a aplicat, conform legislaţiei actualei, sancţiunea de observaţie scrisă.”, a declarat directorul Colegiului „Mihai Eminescu” din Iaşi, Gabriela Săndulescu, pentru radioiasi.ro.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Giovanni Becali, amintiri epocale cu Franco Baresi. Cum au spionat italienii Steaua în 1989 la București
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 14 august. Cât costă benzina și motorina în București și în marile orașe
Playtech.ro
Părinții ar putea avea liber pe 7 septembrie, în prima zi de școală. Ce prevede proiectul
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sute de turiști și localnici, evacuați pe mare din Halkidiki, în urma incendiilor uriașe. Anunțul Consulatului General al României
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat